Rămâi conectat

Ştirea zilei

VIDEO. Un liceu din România va fi dotat cu saună și piscină pentru elevi. Proiect unic la nivel naţional, în valoare de cinci milioane de euro

Ziarul Unirea

Publicat

în

Primul liceu din România care va fi dotat cu saună pentru elevi este la Sinaia, în judeţul Prahova. Autorităţile locale au reuşit să obţină finanţare europeană de cinci milioane de euro, fonduri destinate exclusiv unui proiect unic la nivel naţional, care va transforma Colegiul „Mihail Cantacuzino“ într-un centru multifuncţional.

Proiectul se adresează nu doar elevilor care studiază în liceu, ci şi localnicilor de toate vârstele care vor să-şi schimbe profesia, dar care au nevoie în acelaşi timp să socializeze.

”Obiectivul general al proiectului este de a contribui la sporirea incluziunii sociale pentru grupurile defavorizate şi diminuarea sărăciei prin facilitarea accesului nediscriminatoriu al populatiei oraşului Sinaia la servicii publice educaţional-recreative oferite de centrul multifunctional. Acesta va oferi posibilitatea de rafinare a învăţământului şcolar şi vocaţional şi apropierea acestuia de viaţa reală a fiecarui individ, indiferent de categorie socio-economică sau vârstă, care îşi asumă un rol social în viaţa comunităţii, tinând cont de abilităţile şi dorinţele personale”, se arată într-un comunicat al Primăriei Sinaia.

În realizarea acestui proiect educaţional s-a avut în vedere inclusiv amenajarea unui spaţiu modern care să răspundă nevoilor de recreere ale localnicilor, dar şi de studiu şi socializare în condiţii speciale.

Conform reprezentanţilor administraţiei publice locale, realizarea Centrului Multifunctioinal Educational-Recreational “ZINO-Educaţie de la A la Z” presupune atât modernizarea clădirilor existente, cât şi extinderea acestora.

Centrul multifuncţional se va construi pe un teren în suprafaţă de 26.884 metri pătraţi, unde se află în prezent clădiri ale Colegiului ”Mihail Cantacuzino”, respectiv: sălile de curs, cladirea atelier şi sala de sport şi clădirea internat.

Corpul de clădire unde se află în prezent cantina şcolii va fi reabilitat, modernizat, extins şi va fi transformat într-un centru educaţional-recreativ.

Centrul multifuncţional va avea două clădiri cu trei etaje, dotate cu piscina de 108 metri pătraţi pentru 50 de persoane, două saune, duşuri, vestiare. Atrium (curte interioară) cu gradene pentru 120 persoane, o bibliotecă, sală de conferinţe, sala de proiecţie cu două grupuri sanitare şi cabină monitorizare. De asemenea proiectul are în vedere inclusive un centru de training educational, săli de instruire în domenii precum IT, muzică, dans, sănătate şi turism, dar şi săli de expoziţii, o terasă acoperită, sonorizare ambientală în ambele clădiri. Întregul centrul educaţional va fi încadrat de o zona pietonală cu mobiler urban, şi, pentru că Sinaia suferă la acest capitol, trei parcări cu 61 locuri.

Valoarea totală a proiectului este de 4.935.116,47 euro, din care administraţia locală va asigura o cofinanţare în valoare de 98.702,34 euro.

Proiectul ar trebui finalizat, conform planului, la sfârşitul anului 2022.

Sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă Prezența unui urs a fost semnalată la Oiejdea, pe DN1, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.30. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru cei aflați în zonă. ”A fost semnalata prezenta unui urs în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 21.30, la Cenade. Un copilaș de 2 ani s-ar afla în stare de inconștiență după ce ar […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare Un bărbat din Zlatna, care a provocat un accident mortal pe autostrada A1, în zona municipiului Sebeș, a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea