VIDEO | Terminalul intermodal de la Decea a devenit operațional! Investiția, de peste 20 de milioane de euro, va fi inaugurată oficial pe 17 mai
Terminalul intermodal de la Decea a devenit operațional. Investiția, de peste 20 de milioane de euro, va fi inaugurată oficial pe 17 mai
Terminalul intermodal al companiei DP World construit la Decea, comuna Miraslău, a devenit operațional începând de marți, 19 martie, când au fost descărcate primele containere de pe vagoane sosite de la Constanța, a declarat în exclusivitate pentru ziarul „Unirea” Adrian Horneț, managerul terminalului.
El a precizat că inaugurarea oficială a investiției în valoare de peste 20 de milioane de euro va avea loc pe 17 mai, dar până la data deschiderii oficiale aici se vor face operațiuni cu mărfuri.
Vă amintim că investiția este realizată pe un teren pus la dispoziție de administrația locală din Miraslău, la 10 km de Aiud, în apropierea nodului rutier al Autostrăzii A 10 Sebeș – Turda și de magistrala feroviară 300, electrificată.
Citește și: Undă verde pentru demararea mega-investiției de la Decea (Mirăslău) care promite, în următorii 8 ani, peste 400 de locuri de muncă pe o platformă industrială

Pe lângă terminalul intermodal care va acoperi o suprafață de peste 8 hectare, parcul logistic va cuprinde și diverse alte facilități pentru producție și viitoare dezvoltări logistice care vor ocupa o suprafață totală de aproape 27 de hectare.
Terminalul va deservi companiile cu activitate de producție și comercianții din județele Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Hunedoara, Mureş și Sibiu și va conecta, prin transport feroviar sau rutier, parcul logistic de Marea Neagră, prin Portul Constanţa, iar în vest, către alte porturi din Europa, marfa ajungând apoi oriunde în lume.
Inițial, terminalul va fi deservit de 30 de angajați, dar în 10 ani numărul salariaților va ajunge la 3 – 400 de persoane. În primii 3 ani, vor putea fi operate 6 trenuri săptămânal, terminalul având o capacitate de 50.000 de containere/an, cu o capacitate de stocare de 3.000 de containere.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]
Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”
Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]