VIDEO: Seviştean Popa, antrenor HC Alba Sebeş după succesul cu Măgura Cisnădie: „Fetele au jucat ceea ce am pregătit”
În urmă cu patru luni, Seviştean Popa era director tehnic al echipei HC Alba Sebeş, însă după plecarea lui Alexandru
Weber la Măgura Cisnădie Teanu Popa a preluat banca tehnică şi a reuşit să pregătească echipa astfel încat a terminat turul pe prima poziţie cu victorii pe linie. Ieri, în Sala „Florin Fleşeriu” din Sebeş, HC Alba Sebeş s-a impus cu 30-20 (17-7) în derby-ul cu Măgura Cisnădie, iar handbalistele antrenate de Teanu Popa au condus întreaga partidă, încurajate de o sală plină până la refuz.
Imediat după terminarea partidei Seviştean Popa şi-a felicitat elevele şi a participat alături de acestea la tradiţionalul „Mulţumim” dedicat suporterilor prezenţi în număr de aproximativ 800 în Sala „Florin Fleşeriu”. Despre partidă, experimentatul antrenor al Sebeşului a declarat că: „Am pregătit acest meci de două săptămâni, iar fetele au înţeles ceea ce le-am transmis şi am făcut o partidă bună”. Cât despre atmosfera din sală, Seviştean Popa a spus că: „Acest public a fost minunat, îmi aduce aminte de jocurile din Liga Naţională”. Întreaga declaraţie a tehnicianului de la HC Alba Sebeş o puteţi urmări în video-ul postat mai jos.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CIL Blaj – Progresul Pecica 3-0 (2-0), în ultima rundă a anului în eșalonul terț | Blăjenii, victorie clară la despărțirea de suporteri
CIL Blaj – Progresul Pecica 3-0 (2-0), în ultima rundă a anului în eșalonul terț, Seria 7. Blăjenii, victorie clară la despărțirea de suporteri CIL Blaj a terminat anul cu o victorie netă, scor 3-0 (2-0), în fața fanilor, în confruntarea cu Progresul Pecica, formație ce viza implicarea în lupta pentru play-off. Citește și: CIL Blaj […]
CSU Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 1-3 (0-1), în Liga 3 | Studenții, eșec la ultima reprezentație din 2025
CSU Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 1-3 (0-1), în Liga 3 | Studenții, eșec la ultima reprezentație din 2025 în Seria 7 CS Universitar Alba IuliaCS Universitar Alba Iulia a suferit un eșec greu, pe „Pielarul”, la ultima reprezentație din 2025, 1-3 (0-1) cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii. Juniorul Bogdan Șteta […]
Timișul Șag – CSM Unirea Alba Iulia 1-4 (1-0), în Liga 3 | „Alb-negrii”, liderii Seriei 7, la finele anului, după ce au întors scorul
Timișul Șag – CSM Unirea Alba Iulia 1-4 (1-0), în Liga 3 | „Alb-negrii” sunt liderii Seriei 7, la finele anului, după ce au întors scorul CSM Unirea Alba Iulia încheie anul pe prima poziție a Seriei 7, după succesul extern cu Timișul Șag, scor 4-1 (0-1). „Alb-negrii” s-au văzut conduși la pauză prin golul […]