VIDEO. Relatările unui medic miliar, absolvent al Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Alba, detaștat în prima linie la Suceava

Un tânăr medic militar anestezis, detașat în prima linia la Spitalul Județean Suceava a relatat situtația luptei pacienților și cadrelor medicale cu virusul Covid-19. Căpitanul medic Mihai Alexandru Mărginean, aboslvent al Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, face parte din linia întâi de luptă din zona cea mai puternic afectată, din țara noastră, de către acest inamic invizibil.

Specialistul ATI a vorbit într-un interviu pe Skype despre lupta lui și a celoralalți colegi de-ai săi din „Lombardia României”. Acesta face o paralelă între efortul fizic și psihic la care era supuși el și colegii săi din liceu și efortul asemănător, acea senazție „când nu ştii când se termină, că sfârşitul pare atât de departe, retrăită la Suceava, împreună cu colegii săi medici.

„Și eu sunt absolvent de liceu militar, am terminat la Alba Iulia. Îmi aduc aminte de un profesor de sport. Ştii, noi, la liceul militar, bănuiesc că aşa era şi la voi, aveam câteva probe la sport. Erau probe de 1.000 de metri, una de 1.500 şi una de 5.000 de metri.

Toate probele aveau acelaşi grad de dificultate și o să mă întrebaţi: cum, aia de 5.000 de metri era la fel de grea ca aia de 1.000?

Uneori, era mai grea aia de 1.000 decât aia de 5.000 de metri, pentru că tempo-ul în care trebuia să alergi era diferit. Dar un lucru ştiai întotdeauna: ştiai că după 1.000 de metri se termină, ştiai că pe ultima turnantă poţi să alergi, să îţi dai duhul din tine. Puteai să ştii asta, puteai să ştii că se va termina. Şi toţi, ca să putem să obşinem timpul ăla necesar, să trecem examenul ăsta, băgam pe ultima sută de metri şi scoteam tot ce puteam din noi.

Dar, era unul dintre profesori care făcea următorul lucru: câteodată, la antrenamente, ne punea să alergăm şi nu ne spunea cât să alergăm. Începeam să alergăm câteva ture şi eram deja obosiţi. Nu ştiam cât mai trebuie să alergăm. Şi atunci, în momentul ăla când eram deja obosiţi, ne spunea: băieţi, mai aveţi 40 de ture. Era un număr imens! Era mult prea mare, ştiam că nu o să rezistăm. Şi ne rugam să nu fie totuşi 40 de ture, dar cine ştie, puteau să fie!

Senzaţia aia, când nu ştii când se termină, că sfârşitul pare atât de departe, ne termina psihic. Şi o să vă spun că medicii de aici, din Suceava, nu ştiu când se termină”, povesteșe tânărul medic anestezist.

Căpitanul medic spune că a venit, încercând să facă tot ce-i stă în putere pentru a-i ajuta pe eroii din Suceava. El spre deosebire de aceștia, știe că peste un număr de „kilometrii”, se va opri și va pleca, însă, cadrele medicale de aici nu știu.

Medicul militar a povestit cm se vede terapia intensivă prin ochii unui pacient: „Un om care stă în pat, cu o mască de oxigen şi peste masca de oxigen – o mască chirurgicală. Simte că nu are aer, ba e cald, ba e frig, poate îi e foame. Nu are aer nici măcar să mănânce, nu poate să îşi dea jos masca de oxigen. Şi în jurul lui se plimbă oameni îmbrăcaţi în combinezoane albe, fără faţă, cu nişte ochi aburiţi, cu nişte viziere. Şi nu cum să fie, decât o imagine absolut înspăimântătoare. Şi aceşti oameni, din punctul meu de vedere, sunt eroi. Rezistă şi ei, cum pot”.

Datoria sa este să îi ajute, fiindca asta e datoria sa, pe care și-a ales-o o dată cu meseria. De aceea, consideră el, nu este momentul să cădem în greșeala „identificării unui singur erou”, deoarece acest lucru nu a funcționat niciodată. Mihai subliniază că, acum, în acest moment, în ultimul ceas, trebuie să înțelegem că toți suntem eroi și toți trebuie să muncim și să fim împreună.

Tânărul povestește ce l-a motivat să scrie acest mesaj, relatând o întâmplare despre conexiunea care s-a creat între el și un coleg de-al său, din Suceava.

„Răspunsul este: suferinţa. Am trecut prin aceeaşi suferinţă împreună, noi doi, eu şi cu el. În episodul acela pe care eu l-am relatat în postarea mea, el era lângă mine. El era camaradul meu.

Atunci am vrut ca toţi oamenii să simtă acelaşi lucru, toţi oamenii să îmi fie parteneri, să facă parte din aceeaşi suferinţă, pentru că aşa, la final, vom fi împreună”, povestește Mihai.

Întrebat dacă, după ce Spitalul a fost preluat de Armată, s-a impus un program milităresc, de transformare a personalului în soldați, acesta a replicat că și militarii de la spitalul din Suceava sunt medici.

„Uite, să nu îşi închipuie cineva că în curtea spitalului sunt 10.000 de militari cu arme automate, că mărşăluiesc peste tot militari cântând «Treceţi, batalioane române, Carpaţii!» sau că în timp ce îşi faci activitatea pe secţie cineva te supraveghează cu luneta.

Nici vorbă, militarii nu au călcat pe secţie. De fapt, toţi militarii sunt o mână de oameni. Eu i-am cunoscut prima dată pe cei care au fost însărcinaţi să preia conducerea. Trebuie să vă gândiţi cu toţi că, uneori, asta ni s-a întâmplat tuturor.

Încă o dată, nu i-am cunoscut dinainte, acuma i-am văzut pentru prima data, ne-am întâlnit la primul briefing. Mi s-a părut că pun problema foarte correct, mi s-au părut nişte oameni extrem de implicaţi şi care suferă alături de toţi cei care suferă aici.

Dar în primele momente, zile, dezordinea era atât de mare încât şi ei au fost copleşiţi. Să nu vă închipuiţi că au avut la dispoziţie totul. N-au avut.

Au încercat să improvizeze acolo unde lucrurile nu au mers cum trebuie şi au învăţat pe parcurs. Acest parcurs este de câteva zile. Ei sunt aici de foarte puţin timp.

Şi cred că oamenii s-au speriat puţin, cred că Armata le va modifica într-un fel modul de lucru, le va influenţa activitatea lor profesională. Dar să ştiţi, să nu aveţi niciun dubiu, că ei – această mână de oameni, da, sunt militari – dar sunt şi ei medici. Şi ei au venit aici să ajute şi o fac cum pot. Şi nu mi-e greu să spun că sunt momente în care şi ei sunt depăşiţi de situaţie, aşa cum am fost şi eu, şi e normal”, a replicat specialistul ATI.

Anesteziștii sunt cei care „negociază” cu Dumnezeu, pentru viața pacienților

„Eu adorm pacienţii înainte de operaţie, apoi chirurgul operează pacientul. Uneori, se întâmplă ca drogul, unul dintre medicamentele pe care le administrăm, să ajungă într-o concentraţie prea mică. Se numeşte paralizant muscular, care îi relaxează pacientului musculatura. Uneori, doza scade, iar pacientul tuşeşte sau face o mişcare, în timp ce chirurgul operează.

Eu întotdeauna am promovat re-ataşarea după operaţie, dar în timpul operaţiei chirugul trebuie să se detaşeze complet. De aceea, chirurgul va ieşi afară şi va spune: operaţia a reuşit. El va fi sincer. El nu ştie nimic altceva. El şi-a făcut intervenţia chirurgicallă şi apoi vine anestezistul şi spune: nu-i prea bine…

De ce vă spun asta. Aceste veşti oribile sunt greu de dat. Şi nu mulţi le pot da. Dar printre cei care o fac frecvent sunt medicii anestezişti. Mulţi mi-au zis că sunt acolo în prima linie şi am zâmbit, pentru că ştiu că eu sunt, de fapt, ultima verigă. Dincolo de mine nu mai este nimic. Nu neapărat de mine, de medicii anestezişti. Noi suntem care «negociem» cu Dumnezeu o clipă, o oră, o zi…rareori o săptămână din viaţa pacienţilor noştri”, povestește tânărul medic anestezist.

Acesta și-a încheiat mesajul printr-un îndemn la ferm către pacienții care sunt acum în spitalul din Suceava, dar și către locuitorii orașului, pentru ca aceștia să nu-și piardă speranța și să lupte, sau, dacă sunt pacienți… să reziste.

„Aş vrea să le spun că suntem în suferinţa asta împreună, pentru că ei suferă, iar eu le înţeleg suferinţa. Şi noi suferim alături de voi, dar împreună eu cred că vom reuşi să trecem peste asta. Nu vă pierdeţi speranţa şi luptaţi-vă, şi voi, cu ce aveţi la dispoziţie. Dacă tot ce trebuie să faceţi e să rămâneţi în casele voastre, atunci faceţi asta. Dacă puteţi să îi ajutaţi pe colegii voştri medici, asistenţi şi personal auxiliar din spital, faceţi-o cum puteţi. Dacă sunteţi pacienţi, rezistaţi! Împreună, vom reuşi până la urmă să învingem”, a transmis Mihai Alexandru Mărginean.

https://www.facebook.com/mapn.ro/videos/208731113887088/

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---