Rămâi conectat
PSD Alba - Alegeri Locale 2024

Ştirea zilei

VIDEO| Povestea Mărțișorului, cu Daniela Floroian: Care este istoria micului cadou pe care îl primim astăzi de la cei dragi

Ziarul Unirea

Publicat

în

AUR - Alegeri Locale 2024

De 1 Martie, o sărbătoare care se află în sufletul multora dintre români pentru frumusețea, puritatea și „noul” pe care îl reprezintă,  Daniela Floroian, bibliotecar la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, a dorit să împărtățească o scurtă istorie a tradițiilor acestei zile cu cei curioși.

Citește și: Mesaje de 1 martie, Mărțișor: FELICITĂRI și URĂRI care pot fi transmise prin SMS cu ocazia venirii primăverii

„1 Martie a devenit deja o sărbătoare tradițională, mai cu seamă că ea are o vechime impresionantă. Se cunosc date că ar fi existat chiar și acum peste 8000 de ani, pentru că arheologii ar fi descoperit unele șireaguri care se împleteau din alb și roșu sau alb și negru cu pietricele colorate și care se puneau la gâtul copiilor presupunându-se că încă de atunci exista mărțișorul.

În tradiția poporului român, mărțișorul a primit un loc bine meritat, mai ales prin faptul că el este recunoscut de UNESCO drept un patrimoniu al țării noastre. Prin urmare, banalul șireag alb-roșu, cu talismanul de la capătul lui, a devenit cunoscut în întreaga lume. Se poartă acest mărțișor în seara de 1 Martie, de obicei părinții îl oferă copiilor pentru a fi sănătoși, dar în ultimii ani mărțișorul este un cadou bine venit pentru toată lumea.

Victor Negrescu - Alegeri Europarlamentare - 2024

Citeşte şi: Mesaje de 1 martie • Mesaje de Mărţişor • SMS -uri, felicitări şi urări frumoase pe care le puteţi trimite odată cu venirea primăverii

YouTube video

După cele nouă zile în care acest mărțișor se agață într-un pom înflorit pentru a aduce bunăstare, sănătate și, cel mai important, să fie veseli și frumoși ca și un pom înflorit.

Citește și: Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii de Mărţişor • Tradiții și obiceiuri românești legate de 1 Martie, sărbătoarea Mărțișorului

Poate cel mai frumos simbol al Mărțișorului ni l-a oferit Tudor Arghezi, prin versurile lui scrise mai ales la mărțișor, pentru că este o personalitate culturală realmente îndrăgostită de acest talisman norocos.”, a transmis Daniela Floroian pentru ziarulunirea.ro.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Mesajul EMOȚIONANT al unei paciente de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia pentru personalul medical care i-a salvat viața: ”Sunteți excepționali, mă înclin și vă mulțumesc! Datorită vouă sunt în viață”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Mesajul emoționant al unei paciente de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia pentru personalul medical care i-a salvat viața: ”Sunteți excepționali, mă înclin și vă mulțumesc! Datorită vouă sunt în viață” ”M-am născut încă o dată, mulțumesc întregului personal al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia și lui Dumnezeu – cei care mi-au salvat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea