Rămâi conectat

Ştirea zilei

VIDEO| Pe autostrada A10 Sebeș-Turda, lotul 1, CNAIR a început degajarea fostei gropi de gunoi a orașului Alba Iulia care bloca lucrările

Unirea Ziarul

Publicat

în

Pe autostrada A10 Sebeș-Turda, lotul 1, CNAIR a început degajarea fostei gropi de gunoi a orașului Alba Iulia care bloca lucrările

 • Lucrările la una dintre bretelele Autostrăzii Sebeș-Turda, pe lotul I pot astfel continua

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) din România a început, în regie proprie, lucrările de degajare a fostei gropi de gunoi a orașului Alba Iulia care bloca lucrările la una dintre bretelele Autostrăzii Sebeș – Turda. Este vorba despre breteaua care va face legătura dintre autostradă şi Alba Iulia, prin nodul rutier din zona de sud a oraşului.

Deși pe acest tronson lung de 17 kilometri, care se întinde de la Lancrăm (unde se face joncţiunea cu autostrada Deva – Sibiu), şi până la nord de Alba Iulia, lucrează Asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA – Pomponio Construcţii SRL, în ianuarie 2020 ministrul Transporturilor Lucian Bode a luat decizia ca de fosta groapă de gunoi să se ocupe CNAIR, după o controversă de luni bune între antreprenor și autoritățile române.

”Am gasit o soluţie. Deşeurile din groapa de gunoi vor fi excavate, iar materialele rezultate din excavare vor fi puse într-un proces de selecţie. Deşeurile vor fi transportate într-un depozit autorizat. Este o activitate pe care CNAIR o va face pe cheltuiala companiei, pentru a debloca lucrările din acea zonă”, a declarat în ianuarie Dorin Scarlat, directorul CNAIR.

Astfel, zilele trecute a început efectiv decopertarea pământului și degajarea deşeurilor, operațiune obligatorie pentru ca breteaua care asigură legătura nodului rutier cu şoseaua de centură a oraşului să poată fi construită.

Lucrările sunt estimate să dureze în jur de 3 săptămâni, timp în care vor fi scoși toți cei 24.000 metri cubi de deșeuri care se estimează că se află acolo. Fiind vorba despre o groapă de gunoi de dinainte de anii 1990, deșeurile constau în mare parte din moloz, sticlă și mult pământ, nefiind vorba despre deșeuri toxice, care să polueze.

În zona respectivă, în apropierea cartierului Partoş din Alba Iulia, a existat înainte de 1990 o groapă de gunoi, care a fost închisă, acoperită cu pământ şi uitată de toată lumea. Breteaua de legătură a fost proiectată exact peste fosta groapă de gunoi de care nu s-a ținut cont la momentul întocmirii documentațiilor. (I.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă Prezența unui urs a fost semnalată la Oiejdea, pe DN1, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.30. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru cei aflați în zonă. ”A fost semnalata prezenta unui urs în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 21.30, la Cenade. Un copilaș de 2 ani s-ar afla în stare de inconștiență după ce ar […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare Un bărbat din Zlatna, care a provocat un accident mortal pe autostrada A1, în zona municipiului Sebeș, a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea