Rămâi conectat

Actualitate

VIDEO| NASA lovește în seara asta un asteroid care amenință Pământul: Cât de mare este ținta sa

Ziarul Unirea

Publicat

în

NASA lovește în seara asta un asteroid care amenință Pământul: Cât de mare este ținta sa

Agenţia spaţială nord-americană NASA va efectua luni un test demn de celebrul film Armageddon. În cadrul operaţiunii DART (Double Asteroid Redirection Test), experţii de la NASA vor lovi cu o rachetă un asteroid care ameninţă Pământul, cu scopul de a-i schimba traiectoria.

Misiunea DART a fost lansată în noiembrie 2021 de la o bază din California. După o călătorie de 10 luni, sonda americană va lovi asteroidul Dimorphos luni seară, la ora 23:14 GMT, cu o viteză de peste 20.000 de km/h.

Vehiculul spaţial nu este mai mare decât un automobil, iar ţinta lui are un diametru de circa 160 de metri (jumătate din înălţimea Turnului Eiffel).

NASA relatează că, în noaptea de luni spre marţi, misiunea DART concepută de NASA va încerca să devieze un asteroid de pe traiectoria sa, ciocnindu-se cu Dimorphos, o mică „lună” care orbitează în jurul unui asteroid mai mare, Didymos, situat la o distanţă de 11 milioane de kilometri de Terra.

Dimorphos este un satelit al asteroidului Didymos (780 de metri în diametru), în jurul căruia efectuează o rotaţie completă în 11 ore şi 55 de minute. Scopul misiunii DART este acela de a reduce orbita lui Dimorphos în jurul lui Didymos cu aproximativ 10 minute.

Acest experiment doreşte să reducă orbita asteroidului mai mic în jurul asteroidului mai mare, pentru ca inginerii de la NASA să poată afla dacă omenirea este capabilă să modifice voluntar traiectoria unui asteroid ce ar ameninţa planeta noastră.

„Un astfel de sistem alcătuit din doi asteroizi reprezintă un banc perfect de testare pentru un exerciţiu de apărare planetară, dar este, totodată, un mediu complet nou”, a rezumat Ian Carnelli, coordonatorul misiunii HERA din cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

Cu diametrul său de 160 de metri (de mărimea Marii Piramide din Gizeh), Dimorphos va fi cel mai mic asteroid explorat vreodată de către oameni.

Instrumentele de la bordul sondei HERA vor încerca să descifreze secretele lui Dimorphos: forma, masa, compoziţia chimică, structura internă, rezistenţa la şoc, forma craterului provocat de DART. La finalul misiunii, un micro-satelit va încerca să se plaseze pe suprafaţa asteroidului, pentru a măsura felul în care ar putea să ricoşeze.

„Astăzi, ne aflăm într-o eră în care toate suprafeţele solide din Sistemul Solar prezintă cratere. Pentru a regăsi însă scenariul original, trebuie să înţelegem ce se întâmplă atunci când două corpuri intră în coliziune. Nu în laborator, ci la o scară reală, graţie cuplului de misiuni DART-HERA”, au explicat oamenii de ştiinţă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când se dau alocaţiile pentru copii în iulie 2025: Banii, virați fără întârzieri

Ziarul Unirea

Publicat

în

Când se dau alocaţiile pentru copii în iulie 2025: Banii, virați fără întârzieri Marea majoritate a părinților care încasează alocația de stat pentru copii sunt interesați să afle când intră mai exact alocația pe card, data putând varia în anumite situații. În România, alocația de stat se acordă copiilor cu vârsta de până la 18 […]

Citește mai mult

Actualitate

România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune

Ziarul Unirea

Publicat

în

Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea