Rămâi conectat

Actualitate

VIDEO | Miting proeuropean în Bucureşti, în marile oraşe ale României, dar și Bruxelles și Milano: „Vocea noastră trebuie să fie mai puternică decât oricând”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Miting proeuropean în Bucureşti, în marile oraşe ale României, dar și Bruxelles și Milano: „Vocea noastră trebuie să fie mai puternică decât oricând”

Un marș pro-european este organizat de Comunitatea „Rezistența” vineri, 9 mai 2025, în Capitală, între Piața Universității și Piața Victoriei, între orele 18.00 și 23.00. Au fost anunțate manifestații și în alte 8 orașe din țară, precum și la Bruxelles și Milano.

Vineri, 9 mai, de Ziua Europei, în Capitală va avea loc un marș pro-Europa. Începând cu ora 18.00, participanții se vor aduna în Piața Universității și vor porni într-un marș spre Piața Victoriei. Ziua de 9 mai a fost aleasă în mod simbolic pentru desfășurarea marșului.

„De Ziua Europei, ne adunăm în Piața Universității, locul-simbol al libertății câștigate cu sacrificiu, și pornim în marș pașnic spre Piața Victoriei – pentru că vrem o Românie care merge înainte, nu înapoi. O Românie care își păstrează busola morală și drumul european. Europa înseamnă mai mult decât o direcție politică. Este despre școli bune, spitale decente, justiție dreaptă, libertate de exprimare și un viitor cu sens pentru fiecare dintre noi”, au anunțat organizatorii.

La eveniment și-au anunțat prezența și persoane publice, precum Oana Gheorghiu, Oana Pellea, Cătălin Striblea sau Virgil Ianțu, care vor ajunge în jurul orelor 21.00 în Piața Victoriei.

Manifestanții au pancarte cu mesaje precum „Europa nu Rusia”, „Vest nu Est”, „Incluziune Socială”.

În Arad, manifestanții au ieșit pentru a-și arăta prețuirea față de valorile europene. La fel și în Cluj-Napoca. De asemenea, nu doar marile centre universitare organizează astfel de parade.

Momentan, în centrul Capitalei s-au adunat câteva sute de persoane, care la ora 19.30 vor pleca în marș spre Piața Victoriei. Șoferii care doresc să tranziteze zona Pieței Universității sunt sfătuiți să folosească rutele alternative.

Organizatorul marșului pro-european le-a cerut oamenilor care vin astăzi să aducă doar steagurile României, UE sau NATO. Cei care nu respectă regula vor fi scoși din manifestație.

Program

Traseul va fi Piața Universității – Piața Victoriei, după următorul program:

18:00 – Adunarea participanților în Piața Universității

19:15 – 19:30 – Pornirea în marș pe Drumul European spre Piața Victoriei

20:30 – Sosirea în Piața Victoriei

20:30 – 22:45 – Piata Victoriei

Rezistența: „România, într-un punct de cotitură”

Organizarea marșului este motivată subliniind că România este într-un „punct de cotitură”.

„Primul tur al alegerilor prezidențiale a trecut. În turul 2 alegem viitorul drum al României – continuăm pe drumul drept al valorilor europene sau ne abatem pe o cărare întunecată, unde libertatea devine amintire și speranța e pusă sub tăcere? A doua opțiune nu înseamnă doar ieșirea de pe drumul european – înseamnă o societate în care puterea decide tot, libertățile sunt restrânse, drepturile devin un lux, iar vocile care gândesc diferit sunt reduse la tăcere. Între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale, vocea noastră trebuie să fie mai puternică decât oricând”, au mai completat organizatorii.

Manifestații pro-Europa sunt programate astăzi și în alte 8 orașe din țară (Timișoara, Iași, Galați, Oradea, Arad, Brăila, Cluj, Craiova, Brașov), precum și la Bruxelles și Milano.

Mii de oameni s-au strâns anul trecut, în decembrie, în Piața Universității din Capitală, înainte de anularea alegerilor prezidențiale, la un miting pro-democrație și pro-Europa. „EuRo Manifest” a adus peste 10.000 de persoane. Participanții au aprins lumini albastre şi albe, formând o inimă uriaşă, care să simbolizeze drapelul Uniunii Europene.

Foto: Facebook Lucian Mindruta


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Județul Alba pe primul loc în România în ceea ce privește confiscarea de material lemnos: Care este valoarea lemnului confiscat în primele 5 luni din 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Județul Alba pe primul loc în România în ceea ce privește confiscarea de material lemnos: Care este valoarea lemnului confiscat în primele 5 luni din 2025 Garda Forestieră Alba a confiscat, în primele 5 luni ale anului 2025, peste 2.600 metri cubi de material lemnos, cu o valoare de aproximativ două milioane de lei, ceea […]

Citește mai mult

Actualitate

Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii” Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor, așa cum a avut și supra-taxa pe bănci, adică supra-taxa introdusă deja și va fi plătită tot de cetățeni, spune profesorul de economie Bogdan Glăvan. ”Supra-supra-taxa pe […]

Citește mai mult

Actualitate

Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și  vocaționale

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și  vocaționale Admiterea la liceu în 2025 se face pe baza rezultatelor obținute la Evaluarea Națională, iar media de admitere este, în majoritatea cazurilor, echivalentă cu media de la examenele naționale. Primele rezultate la Evaluarea Națională 2025 se afișează pe 3 iulie, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea