Rămâi conectat

Ştirea zilei

VIDEO| Înmormântare cu onoruri militare pentru veteranul Gheorghe Hațegan. Un ultim omagiu pentru eroul care a a participat la dezarmarea trupelor germane și maghiare din jurul Albei Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

VIDEO| Înmormântare cu onoruri militare pentru veteranul Gheorghe Hațegan. Un ultim omagiu pentru eroul care a a participat la dezarmarea trupelor germane și maghiare din jurul Albei Iulia

Gheorghe Hațegan, ultimul veteran de război din Oarda de Jos și singurul veteran care participa în ultimii ani la evenimentele militare desfășurate la Alba Iulia, a fost condus joi, 18 august, pe ultimul său drum, de către cei dragi.

Născut la data de 11 martie 1923, în primăvara acestui an a implinit vârsta de 99 de ani. A dorit mult să depășească centenarul vieții sale, fiind una dintre dorințele pe care le mărturisea celor care îl vizitau.

Cunoscut și foarte apreciat pentru calitățile sale excepționale de povestitor, Gheorghe Hațegan reda în amănunt amintirile de război cu o precizie nemaiîntâlnită la alți veterani.

Gheorghe Hațegan a fost încorporat la vârsta de 21 de ani, pe 25 mai 1944, în cadrul Batalionului 2 de pontonieri din Alba Iulia. Până după 23 august a participat la dezarmarea trupelor germane și maghiare din jurul Alba Iuliei. Începutul lunii septembrie din același an, îl găsește la Oarba de Mureș, locul rămas în memoria națională ca fiind unul dintre cele mai sângeroase bătălii a trupelor românești. Aici, alături de colegii săi de armă pontonieri, au sprijinit infanteria românească. Scăpat cu viață din acel măcel, participă la construirea podului peste Arieș, la Viișoara.

Aici și-a pierdut un camarad care a fost omorât de o mină, pusă intenționat de inamic într-o pereche de cizme abandonată într-o tufă.

Pontonierii lui Hațegan ajung la Tisa, iar după două săptămâni de lupte îndârjite, cu victime de o parte și de alta, unul dintre cele trei plutoane de pontonieri reușește să străpungă Tisa și, astfel, infantereștii români au putut să își așeze tabăra de atac dincolo de mal.

În această locație își pierde viața Eftimie Croitoru, eroul cunoscut în istorie că a salvat podul de o mină plutitoare. În cinstea acestuia este amplasată placa comemorativă pe fațada Cercului Militar din Alba Iulia. Gheorghe Hategan l-a cunoscut și a surprins momentul morții acestuia. Susține că Eftimie Croitoru a fost înmormântat chiar pe malul Tisei, la capătul podului construit de ei. Sursele istorice indică, în schimb, că își doarme somnul de veci în cimitirul eroilor din Tiszalök.

După acest episod, Gheorghe Hațegan prinde finalul războiului în Munții Tatra. În ciuda acestor episoade crâncene, eroul nostru a scăpat viu și nevătămat.

Întors în țară este relocat, alături de camarazii săi supraviețuitori, în Delta Dunării, la tăiat stuf pentru animale, iar la vatră a fost lăsat abia pe 1 septembrie 1946.

În perioada comunistă s-a angajat în miliție, desfășurându-și activitatea ca ajutor de șef de post, șef de post, apoi lucrând în cercetări penale. S-a pensionat în perioada comunistă cu gradul de colonel.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane Un incendiu de proporții a izbucnit marți în jurul orei 13.00, în localitatea Strungari. Focul a curpins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. La fața locului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud

Ziarul Unirea

Publicat

în

Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud Compania Cupru Min Abrud organizează cerere de ofertă cu plic închis pentru achiziția „Studiu de fezabilitate pentru construcția unei uzine metalurgice”. Citește și: VIDEO | Ideea deschiderii unui nou combinat de prelucrare a cuprului în Alba, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită” Grefierii din Alba au organizat o acțiune de protest, marți, 1 iulie 2025, în fața clădirii în care își desfășoară activitatea atât Curtea de Apel Alba Iulia cât și Instituția Prefectului-Județul Alba. Grefierii și-au exprimat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea