Ştirea zilei

VIDEO| „Dealul Liliecilor” de pe autostrada A1 Lugoj-Deva a intrat în reparații, la 4 ani de la deschiderea traficului rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

VIDEO| „Dealul Liliecilor” de pe autostrada A1 Lugoj-Deva a intrat în reparații, la 4 ani de la deschiderea traficului rutier

Pe lotul 4 al autostrăzii A1 Lugoj-Deva, muncitorii de la UMB au revenit de mai bine de o lună pentru a repara zona în care a avut loc o alunecare de teren și au căzut doi bolovani în urmă cu mai bine de un an. De asemenea a fost decolmatat sistemul de scurgere a apelor și refăcut acolo unde a fost cazul.

Petrecerea Divorțaților

Reamintim că în urmă cu mai bine de un an în Dealul Liliecilor s-au prăbușit doi bolovani, probabil din cauza faptului că nu a funcționat bine sistemul de scurgere a apelor. Din fericire pe tot dealul au fost puse plase de protecție. În prezent UMB a ridicat în zonă un zid de gabioane prevăzut cu mai multe ancore. De altfel, zidul de gabioane ridicat acum mai bine de 4 ani, la prima alunecare de teren care a avut loc în deal, pe moment, își dovedește eficiența.

Lucrările sunt efectuate pe cheltuiala constructorului, aceasta fiind încă în garanție, urmând ca după terminarea lor să fie efectuată și recepția finală.

„La Dealul Liliecilor sunt lucrări de remediere premergătoare recepției finale care va fi în luna august. Lucrările sunt realizate de antreprenor ca măsură finală de stabilizare după o alunecare care a avut loc acum circa doi ani. La acel moment s-a remediat situația, iar acum se fac alte lucrări pentru aplicarea unei soluții finale, înainte ca sectorul de autostradă să fie recepționat”, a informat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Liliecii care au întârziat lucrările 2 ani au dat numele dealului

Construcția lotului 4 al autostrăzii Lugoj-Deva, în lungime de 22 de kilometri a început în primăvara lui 2014 având ca termen de finalizare anul 2016. Lucrările au suferit o întârziere de trei ani, unul dintre motivele principale fiind prezența „peșterii cu lilieci”, situată pe dealul de la marginea satului Șoimuș.

Edificat în intervalul 2017 – 2019, segmentul de autostradă de pe Dealul Liliecilor se află pe malul râului Mureș, în apropiere de nodul rutier Șoimuș. La săparea versantului au fost mobilizați sute de lucrători și echipamente, pe șantierul unuia dintre cele mai impresionante tronsoane de autostradă din țară.

Experții au supravegheat o peșteră de pe această colină, pe parcursul unui an, aceștia concluzionând că aici vin liliacii din specii comune, care nu necesitau măsuri speciale de protecție. În anul 2017, cei 10 liliaci care se adăposteau în peșteră au fost transferați într-o altă cavernă, iar avizele de mediu și de construcție au fost reînnoite, astfel încât lucrările de nivelare a versantului au putut continua.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Surse: Corneliu Mureșan (PSD), în cărți pentru funcția de secretar general al Guvernului Niculescu. Formațiunile politice care ar putea vota noul Executiv / Prefectul de Alba ar urma să rămână în funcție

Bogdan Ilea

Publicat

în

Surse: Corneliu Mureșan (PSD), în cărți pentru funcția de secretar general al Guvernului Niculescu. Formațiunile politice care ar putea vota noul Executiv / Prefectul de Alba ar urma să rămână în funcție Corneliu Mureșan este luat în calcul pentru funcția de secretar general al Guvernului, în noul Executiv format în aceste zile de premierul desemnat […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Concursul 2026 pentru directori de școli din Alba: Note cuprinse între… 3 și 9 la proba de evaluare a competențelor!

Ioana Oprean

Publicat

în

Concursul 2026 pentru directori de școli din Alba: Note cuprinse între… 3 și 9 la proba de evaluare a competențelor! Proba pentru evaluarea competențelor (capacități și aptitudini personale), parte a concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, s-a desfășurat marți, 13 octombrie 2026. Centrul special […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Casă nouă pentru o familie de vârstnici din Apuseni: Un brașovean și voluntarii OffroadAjuta aduc speranță bunicilor care trăiesc în condiții groaznice, într-o locuință de lemn ce stă să cadă

Ioana Oprean

Publicat

în

Casă nouă pentru o familie de vârstnici din Apuseni: Un brașovean și voluntarii OffroadAjuta aduc speranță bunicilor care trăiesc în condiții groaznice, într-o locuință de lemn ce stă să cadă După ce au dus alimente la 50 de familii de vârstnici singuri din Apuseni și au ajutat-o pe Cornelia să înceapă o viață nouă într-o […]

Citește mai mult