Politică Administrație

VIDEO: Bilanțul activității deputatului PNL Florin Roman, în sesiunea parlamentară februarie – iunie 2018

Ioana Oprean

Publicat

în

Într-o conferință de presă susținută, vineri, la sediul partidului din Alba Iulia, deputatul PNL Florin Roman și-a prezentat bilanțil activității din sesiunea parlamentară februarie – iunie 2018.

Petrecerea Divorțaților

”La încheierea fiecărei sesiuni parlamentare, cred că este de datoria oricărui ales să prezinte un scurt bilanț de activitate. Eu am făcut-o, din momentul în care am fost ales ca parlamentar, la fiecare sfârșit de sesiune și cred că este foarte important ca cetățenii să știe ce fac cei care îi reprezintă în Parlament”, a declarat deputatul.

Acesta fost prezent la 2.465 de voturi finale, 189 de luări de cuvânt în plenul Camerei Deputaților, 26 de declarații politice, 83 de propuneri legislative, 3 legi promulgate, 102 întrebări și interpelări și 12 moțiuni la care a participat și a votat; a depus 243 de amendamente, dintre care 94 au fost adoptate și s-au concretizat în articole de lege, iar 126 au fost însușite de comisiile parlamentare:

În aceeași conferință de presă, paramentarul de Alba a anunțat că a transmis o scrisoare deschisă premierului Viorica Dăncilă prin care semnalează public dezastrul pe care l-au provocat în județul Alba și cere inițierea unei Hotărâre de Guvern pentru a se dispune alocarea sumelor necesare pentru despăgubiri, din Fondul de rezervă al Guvernului.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Foto | Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii” În această săptămână, la Câmpeni, au fost realizate lucrări complexe de modernizare a rezervorului de înmagazinare a apei potabile din zona Muncel. Au fost montate 4 vane noi, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]

Citește mai mult