Senatorul PDL Alexandru Pereș a respins acuzațiile venite în ultimul timp din partea adversarilor politici din PSD Alba care au semnalat existența unui așa-numit ”blat” la nivelul județului, între liberali și democrat-liberali, care și-ar fi desemnat candidații în așa fel încât anumite persoane din cele două partide să aibă șanse cât mai mari de a ocupa un fotoliu de senator sau deputat.
Acesta a declarat că deocamdată USL-ul are statutul de ”adversar” al PDL în alegerile parlamentare din 9 decembrie, dar nu exclude posibilitatea formării (după scrutin), a unui Guvern cu o parte a uniunii: ”Dacă după ce terminăm cu parlamentarele nu reușim să facem Guvernul cu o parte din USL, sigur că vom rămâne în continuare adversari politici”.
Pereș a mai spus că PDL Alba este pregătit de alegeri, candidații au fost anunțați oficial și așteaptă să afle care vor fi contracandidații.
În ceea ce privește înțelegerile încheiate la nivelul județului între PDL și PNL, imediat după alegerile locale, Pereș a explicat că acestea au fost punctuale și numai acolo unde ”era nevoie de o strângere de mână pentru bunul mers al administrației”.
2 Comentarii
Ce vorbesti ? Poate cu USL ca un totunitar nu ai insa cu conu’ Tase ai aranjamente la greu !
Ajunge cat ai fost „OAIE”in Parlament dupa alegeri la agricultura dar nu te mai angajeaza nici dracul …
Comentariile sunt oprite