Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Viceprimarul unei comune din Alba contestă în instanţă ordinul prin care a fost demis din funcţie înaintea alegerilor locale: Care sunt motivele

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Bocea Lucian Emilian, viceprimar al comunei Valea Lungă, contestă în justiţie ordinul prin care a fost demis din funcţie de prefect cu două zile înaintea datei alegerilor locale, pe motiv că a fost emis în condiţii ilegale.

Bocea Lucian Emilian a candidat la alegerile locale pe lista AUR, el demisionând din PSD şi trecând la noul partid. La momentul respectiv era viceprimar al comunei Valea Lungă. Acesta a fost ales din nou consilier local, precum şi viceprimar din partea AUR.

Reprezentanţii PSD Alba au solicitat oficial Instituţiei Prefectului să constate încetarea mandatului de viceprimar al acestuia ca urmare a candidaturii pe listele unui alt partid decât cel care l-a propulsat în Consiliul Local Vala Lungă, în mandatul 2016 – 2020. Ordinul de prefect a fost emis în 25 septembrie, iar alegerile locale au avut loc în 27 septembrie 2021. Viceprimarul a contestat ordinul prefectului la Curtea de Apel Alba Iulia, dar a pierdut procesul.

Acesta nu s-a lăsat ”înfrânt” şi a formulat recurs a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţă care nu a alocat încă un termen de judecată. Bocea Lucian Emilian susţine în acţiunea civilă că ordinul prefectului are ca dată de înregistrare, conform numărului de ordine 25 septembrie 2020, iar la pagina 2 are nr. de înregistrare din 1 octombrie 2020.

”Emiterea ordinului în data de 1 octombrie 2020 pentru constatarea încetării mandatului de consilier este tardivă, deoarece această constatare vine în contextul în care la data de 27 septembrie 2020 au fost organizate alegeri locale pentru autorităţile administraţiei publice locale şi prin urmare, mandatul său era deja încheiat. Adresa PSD a fost înaintată Prefecturii Alba pentru retragerea sprijinului politic cu o săptămână înaintea organizării în mod legal a scrutinului electoral.

Vacantarea unei funcţii cum este cea de viceprimar, care se încadrează în rândul funcţiilor de demnitate publică, nu poate fi organizată dacă nu se poate organiza în mod firesc, procedura de ocupare a acestei demnităţi, cu atât mai mult că, sunt incidente legile speciale, care statuează starea de alertă, datorită pandemiei”, a susţinut reclamantul. Acesta a mai precizat că eliberarea din funcţie nu se poate face în ultimele şase luni ale mandatului consilierului local, iar vacantarea s-a făcut tardiv, cu două zile înaintea scrutinului legal.
Ordin care rectifică ordinul precedent

Curtea de Apel a respins, însă, acţiunea viceprimarului. În legătură cu cele două date de înregistrare invocate de acesta, instanţa susţine că acestea nu reprezintă motive de nelegalitate în sine, deoarece ordinul are un preambul în care arată ce a stat la baza ordinului care este format din referate şi adrese din datele de 22, 23, 24 septembrie 2020 şi trei articole, prin care se constată încetarea de drept a mandatului de viceprimar încpând cu data de 25 august, respectiv data de la care a rămas definitivă candidatura acestuia pe lista de consilieri a partidului AUR.

”Ordinul nr. 311 din 9.10.2020 a rectificat art. 1 alin 3 din ordinul 298 din 1.10.2020, în sensul că se constată încetarea de drept, începând cu data de 25.08.2020, înainte de expirarea duratei normale a acestuia a mandatului de viceprimar al reclamantului. Reclamantul nu a atacat în prezenta acţiune şi acest ordin de rectificare, aşa încât, ceea ce s-a rectificat prin acest ordin neatacat ar face oricum dovada că, ordinul a vizat încetarea de drept înainte de expirare a mandatului de consilier local şi viceprimar, respectiv din 25.08.2020. În plus, nu există nicio prevedere legală care să impună ca numărul unui ordin al prefectului sau semnătura să fie situate într-o anumită ordine”, a precizat instanţa în motivarea deciziei. Instanţa a respins şi susţinerea potrivit căreia ordinul este tardiv pe motiv că ”temeiul încetării este raportat la data când a pierdut calitatea de membru al partidului”.

”Din dovezile puse la dispoziţia instanţei de fond, reclamantul a pierdut calitatea de ales local din data de 25.08.2020. Aşadar, prefectul îndeplineşte, în temeiul legii, o formalitate necesară în vederea funcţionării autorităţii administraţiei publice, în condiţii de reprezentativitate şi legitimitate necesare îndeplinirii programului politic pentru care alegătorii au optat. În concluzie, în cauză, prefectul a constatat, prin ordin, încetarea mandatului consilierului local înainte de expirarea duratei normale a acestuia, la sesizarea partidului politic. Ordinul prefectului supus prezentului control de legalitate, indiferent că ar fi fost emis în 25.09.2020 sau 1.10.2020 este în termenul de 30 zile de la sesizarea partidului”, se mai susţine în motivarea Curţii de Apel Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Performanța remarcabilă a lui Chedveș Vlad, de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia: Premiul II la faza națională a Concursului Internațional de Matematică “LUMINAMATH”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Performanța remarcabilă a lui Chedveș Vlad, de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia: Premiul II la faza națională a Concursului Internațional de Matematică “LUMINAMATH” Chedveș Vlad este elev în clasa a II-a la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia. La faza națională a Concursului Internațional de Matematică “LUMINAMATH”, ediția a XXVII-a, băiatul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea