Rămâi conectat

Politică Administrație

Veteranul de război Gheorghe Gafton, premiat de Primarul Municipiului Sebeş, la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Primarul Municipiului Sebeş l-a premiat pe domnul Gheorghe Gafton, la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani

PDorin Nistor il premiaza pe veteranul Gastonrimarul Municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor, a fost prezent marţi, 23 august 2016, la Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia, pentru a oferi un premiu în valoare de 600 de lei şi o diplomă onorifică domnului Gheorghe Gafton, la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani.

Domnul Gheorghe Gafton s-a născut la data de 23 august 1916, în localitatea Smulţi, judeţul Galaţi. În perioada 1941-1945 a luptat în al doilea război mondial, fiind decorat pentru merite deosebite cu Ordinul „Serviciul credincios”. Începând cu anul 1950 s-a stabilit la Sebeş, împreună cu familia. A profesat ca agronom, fiind absolvent de studii superioare în domeniu. Din anul 2015, s-a retras la Căminul pentru persoane vârstnice din Alba Iulia, unde s-a făcut remarcat ca un veritabil exemplu de vitalitate, precum şi prin pasiunea sa pentru poezie, activând în cadrul grupului literar-artistic „Optimiştii” din cadrul căminului.

diploma Gheorghe Gafton„Consider că este o datorie de onorare a municipalităţii Sebeş să acorde această distincţie simbolică domnului Gheorghe Gaston, un patriot autentic, o persoană cultă şi educată, care şi-a legat o parte importantă a vieţii de Sebeş. Chiar şi la această vârstă venerabilă demonstrează spirit şi iniţiativă civică. Întâlnirea de astăzi a fost o plăcere, am strâns mâna unui senior veritabil, un model pentru persoanele din jurul său şi pentru toţi românii care îl privesc cu admiraţie. Îi urăm să aibă parte de sănătate şi să ne bucurăm în continuare de prezenţa dânsului”. a declarat Dorin Nistor


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei Un proiect important pentru comunitate, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR, va fi derulat în comuna Roșia de Secaș. Este vorba despre construirea și dotarea unui Centru Comunitar Integrat, care va avea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, 3 iulie 2025, că o parte esențială a reformei din administrație va viza modul în care este cheltuit banul public. „Am ajuns în situația să avem directori sau […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor Primăria Zlatna a lansat, luni, 30 iunie 2025, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contractare prin licitație publică a lucrărilor de reabilitare pentru creșterea eficienței energetice la un bloc din oraș.  Citește și: Cinci blocuri din Zlatna vor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea