Rămâi conectat

Actualitate

Vechimea în muncă 2022: Cine și cum poate plăti retroactiv contribuția la pensie?

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vechimea în muncă 2022: Cine și cum poate plăti retroactiv contribuția la pensie?

Persoanele care vor să acopere perioade în care nu au cotizat la sistemul de pensii de stat trebuie să cunoască o serie de detalii importante legate de această procedură.

1. Cine poate plăti retroactiv aceste contribuții?

Conform OUG 163/2020, “persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în țară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale”.

Elit - Gustul Desăvârșit

De precizat că nu pot beneficia de acest mecanism persoanele care au lucrat în străinătate și, prin urmare, au realizate stagii de cotizare în alte țări.

2. Ce tipuri de pensii sunt luate în calcul?

Același act normativ menționat mai sus, respectiv OUG 163/2020, prezizează că plățile retroactive ale contribuției la asigurările sociale (CAS) se pot face în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă.

3. Cum se plătește?

Cei interesați pot opta, așa cum apare și în modelul de contract conținut de OUG 163/2020, să plătească integral, într-o singură tranșă, sau în mai multe tranșe lunare.

În cazul în care o persoană nu reușește, din varii motive, să achite integral suma convenită prin contractul de asigurare nu există măsuri coercitive legate de partea rămasă neachitată. În același timp se va lua în calcul doar perioada pentru care s-a contribuit.

De menționat, totodată, că se pot încheia mai multe contracte succesive, cu condiția ca perioada totală asigurată să nu depășească șase ani. Adică, în situaţia în care, după data încetării aplicabilităţii contractului de asigurare socială, persoana interesată doreşte să se asigure în condiţiile OUG nr. 163/2020 pentru o nouă perioadă, poate încheia un nou contract de asigurare socială, respectând limita de șase ani.

4. Ce se întâmplă în cazul persoanelor care au vârsta de pensionare dar încă lucrează?

În cazul lor se poate efecta plata retroactivă a contribuției la pensie dacă nu este încă pensionar. Totuși, trebuie precizat că, în acest caz, plățile se pot face doar pentru perioadele anterioare neasigurate de dinaintea îndeplinirii vârstei standard de pensionare. De exemplu, o persoană care a atins vârsta standard de pensionare în decembrie 2021 și încă lucrează poate face plăți pentru perioade anterioare neasigurate de dinainte de acea dată.

După stabilirea „salariului minim european”, la nivelul UE, Marius Budăi a anunțat că sunt șanse mari ca de anul viitor, românii să încaseze un salariu minim de 3.000 de lei brut.

„Este o decizie binevenită, de la nivelul Uniunii Europene. Săptămâna viitoare voi demara discuțiile în cadrul Grupului de Dialog Social, cu partenerii sociali, reprezentanții angajaților și angajatorilor”, a declarat ministrul Muncii la România TV, precizând că ”propunerea este ca de la 1 ianuarie ca aceste venituri să fie majorate”.

În ceea ce privește creșterea pensiilor, Marius Budăi încă nu-și poate asuma un angajament în privința procentului. „Vom putea vorbi despre această majorare în momentul în care vom construi bugetul pentru anul viitor, așa cum a zis și domnul Marcel Ciolacu, președintele PSD.

Noile plafoane pentru plata contribuțiilor sociale vizate prin declarația unică (CAS – pensii – și CASS – sănătate)nu îi vor afecta pe toți contribuabilii, ci pe toți cei care depășesc cu mult actualul plafon de 12 salarii minime pe economie din venituri independente sau altele asemenea.

Odată cu veniturile din 2023 – nesalariale, adică obținute din activități independente, drepturi de autor, investiții, chirii etc. – există modificări importante la pensii și sănătate. De anul viitor, vorbim de mai mulți contribuabili care vor plăti CASS decât până acum și de sume mai mari care se vor duce în unele cazuri la pensii.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Actualitate

FOTO VIDEO| Caravana de vâslit pe Mureș 2023, prima ediție: Sportivii au ajuns la debarcaderul din Partoș

Ziarul Unirea

Publicat

în

Caravana de vâslit pe Mureș 2023, prima ediție: Sportivii au ajuns debarcaderul din Partoș

Iubitorii de vâslit, fie că sunt sportivi amatori sau profesioniști, au fost invitați cu entuziasm să se alăture primului eveniment al Caravanei de vâslit pe Mureș, care a avut loc duminică, 1 octombrie, la debarcaderul din Sântimbru.

Această competiție sportivă unică vizează navigarea pe râul Mureș, cu destinația finală la debarcaderul din Partoș (Alba Iulia).

Elit - Gustul Desăvârșit

Obiectivul principal al acestui eveniment este de a promova disciplina de kaiac-canoe și de a încuraja un stil de viață sănătos, bazat pe activitatea fizică regulată.

Participanții la competiție au fost încurajați să aleagă una dintre următoarele tipuri de ambarcațiuni:

1. Canoe indiană
2. Caiac de tură
3. Orice altă ambarcațiune omologată pentru navigarea pe râuri curgătoare

Este important ca toți participanții să fie echipați corespunzător, purtând vestă de salvare și cască pentru a asigura siguranța pe parcursul cursei.

Startul a fost dat la Sântimbru, de la debarcaderul din localitate, iar destinația finală a fost Alba Iulia, la debarcaderul din cartierul Partoș.

Evenimentul sportiv este organizat de CSM Unirea Alba Iulia – Secția Kaiac-Canoe, în colaborare cu Primăria municipiului Alba-Iulia, Asociația Ivan Patzaichin-Mila 23 și Apele Unite ale României.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

România își pierde absolvenții de facultate! Numărul celor cu studii superioare care au preferat străinătatea a crescut cu circa 70.000, față de Recensământul anterior

Ziarul Unirea

Publicat

în

România își pierde absolvenții de facultate! Numărul celor cu studii superioare care au preferat străinătatea a crescut cu circa 70.000, față de Recensământul anterior

Față de Recensământul anterior, numărul celor cu studii sperioare care au preferat străinătatea a crescut cu circa 70.000.

Distribuția pe sexe este aproximativ egală, bărbații fiind ușor mai numeroși. Cei mai mulți plecați sunt din București, urmați de cei din Constanța și Bihor.

Elit - Gustul Desăvârșit

Potrivit datelor Eurostat, față de 2008, numărul românilor care au cel puțin o facultate și care trăiesc într-un alt stat a crescut cu 144%. De asemenea, numărul absolvenți de liceu sau școală profesională din România care trăiesc într-o altă țară a UE a crescut de la 806.000 persoane în 2008 la 1.437.000 persoane.

Din punct de vedere financiar, pentru fiecare migrant care a absolvit o universitate, România pierde aproximativ 50.000 de dolari/ persoană. Această sumă reprezintă costul a 16-20 de ani de școlarizare, bani care nu pot fi recuperați de societatea românească. Paradoxal, la nivel guvernamental, nu se acordă nicio importanță acestui subiect, fiind în general dezbătut ca parte a problemei deficitului de forță de muncă, se mai arată în studiul citat.
Numărul emigranților români din ultimii 8 ani

Dintre românii plecați în străinătate, un sfert sunt cu studii superioare, confirmă un raport al Băncii Mondiale. Exodul de creiere poate avea consecințe grave pentru dezvoltarea viitoare a României, iar orașe ca București, Cluj, Iași și Timișoara resimt această presiune de pe piața muncii.

În domeniul asistenței medicale, scurgerea de creiere a devenit o reală urgență, profesioniștii calificați devenind din ce în ce mai greu de găsit. De exemplu, rata de neocupare a locurilor de muncă în sectorul sănătății a fost mai mult decât dublă față de media economiei.

Practic, unul din patru medici a plecat să lucreze în străinătate. Între anii 2000 și 2013, numărul medicilor români care au părăsit țara a crescut cu peste 650 la sută, depășind 14.000 în 2013 (peste 25 la sută din totalul medicilor români). Ca urmare, multe zone rurale sunt lăsate fără asistență medicală, agravând situația celor mai săraci români.

Termenul „exod de creiere” a fost menționat prima oară de către Societatea Regală Britanică pentru a se referi la emigrarea oamenilor de știință și tehnologilor din Regatul Unit în Statele Unite și Canada. În zilele noastre, sintagma este folosită pentru a descrie emigrarea persoanelor cu calificări înalte- ingineri, medici, oameni de știință și alți profesioniști cu înaltă calificare.

Motivele pentru care are loc exodul creierelor sunt diverse: lipsa de locuri de muncă, subdezvoltarea economică, salariile mici, subutilizarea specialiștilor, lipsa de finanțare a cercetării, discriminarea în muncă, lipsa tradițiilor științifice sau motive care țin de birocrație ori de dorința de recunoaștere profesională, după cum arată un alt studiu.

Până în 2006, migrația românească era mai mult una temporară, reprezentată de persoane cu studii medii care mergeam să muncească în afara țării pentru a strânge nișe bani. Odată cu aderarea României la UE la 1 ianuarie 2007, profilul migranților s-a schimbat din nou, migrația persoanelor cu înaltă calificare devenind tot mai consistentă.

În România, cea mai mare rată a migrației externe a fost înregistrată în 2008, când aproximativ 2% din întreaga populație a părăsit România. Datele arată că această tendință de emigrare este în creștere.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Ce mașini nu vor mai putea fi înmatriculate în România? Hotărârea de Guvern, publicată în Monitorul Oficial

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ce mașini nu vor mai putea fi înmatriculate în România? Hotărârea de Guvern, publicată în Monitorul Oficial

HG 815, din 8 septembrie care vine să modifice și să completeze Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2022 privind circulația pe drumurile publice a fost publicată în Monitorul Oficial.

Conform noilor prevederi, ”autovehiculele și remorcile reclamate ca fiind furate în România sau în străinătate, precum și cele date în urmărire de către structurile Poliției Române ori de către autoritățile altor state nu se înmatriculează”.

În același timp, la înregistrare, vehiculele vor primi ”plăcuțe cu un singur număr de înregistrare, care trebuie să aibă:

Elit - Gustul Desăvârșit

a) fondul reflectorizant de culoare galbenă, iar literele și cifrele, în relief, de culoare neagră, pentru vehiculele înregistrate la nivelul primarilor comunelor, ai orașelor, ai municipiilor și ai sectoarelor municipiului București;

b) fondul reflectorizant de culoare albă, iar literele și cifrele, în relief, de culoare neagră, pentru autovehiculele care se înregistrează la Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Protecție și Pază sau, după caz, la Serviciul Român de Informații”.

Nu în ultimul rând, actul normativ stabilește că numărul ”de înregistrare al vehiculelor înregistrate la nivelul primarilor comunelor, ai orașelor, ai municipiilor și ai sectoarelor municipiului București se compune din indicativul localității, format din cifre arabe, indicativul județului sau al municipiului București, scris cu litere cu caractere latine majuscule, precum și dintr-un număr de ordine, format din cifre arabe.

Se mai precizează, totodată, că numărul de înregistrare al autovehiculelor înregistrate la Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Protecție și Pază și, după caz, la Serviciul Român de Informații se compune din abrevierea denumirii instituției, scrisă cu litere cu caractere latine majuscule, precum și dintr-un număr de ordine, format din cifre arabe.

Sursa: dcbusiness.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare