Ştirea zilei
Variante ocolitoare pentru pasajul din Partoş
Din 25 iulie şi până la 15 ianuarie 2012, circulaţia autovehiculelor pe pasajul peste calea ferată de la intrarea în Alba Iulia dinspre Sebeş va fi închis, perioadă în care se execută reparaţia capitală a pasajului. Pe perioada reparaţiei capitale, traficul se va desfăşura deviat, după cum urmează:
1. Relaţia DN 74, BRAD – ABRUD – ZLATNA – ALBA IULIA: Strada Calea Moţilor – B-dul Republicii – strada Tudor Vladimirescu – strada Alexandru Ioan Cuza – Centura municipiului Alba Iulia.
2. Relaţia DEVA – ALBA IULIA – CLUJ NAPOCA: DN7 (Deva-Sebeş) – DN1 – Centura municipiului Alba Iulia – DN1 spre Cluj-Napoca.
3. Relaţia: CLUJ-NAPOCA – ALBA IULIA – DEVA: DN1 – Centura municipiului Alba Iulia, DN1 spre Sebeş – DN 7 spre Deva, transmite Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba. (N.I.T.)

Ştirea zilei
PROGRAM de vizite la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, în contextul riscului de transmitere Covid: Recomandări pentru aparținători
PROGRAM de vizite la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, în contextul riscului de transmitere Covid: Recomandări pentru aparținători
Accesul vizitatorilor la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia este limitat pentru protecția pacienților, având în vedere persistența riscului de transmitere a virusului SARS-CoV-2. Aparținătorii au obligația să poarte echipament de protecție (mască, halat de vizitator, botoșei) și să respecte, în contextul epidemiologic, următorul
PROGRAM de VIZITĂ:
LUNI – VINERI: 16:00 – 18.00
SÂMBĂTĂ-DUMINICĂ: 15.00 – 18.00
Este recomandat ca vizita în spital să nu depășească 15 minute. De asemenea, este posibil ca vizitatorilor să li se solicite să aștepte pentru a se evita supraaglomerarea saloanelor.
Mulțumim aparținătorilor pentru înțelegere! Vă asigurăm că măsurile adoptate sunt, în primul rând, pentru protecția pacienților. De aceea, vă rugăm să respectați toate indicațiile personalului medical cu ocazia vizitei!
Multă sănătate, tuturor!
Ştirea zilei
Cum a dat un samsar de mașini din Alba „țepe” de zeci de mii de euro. Ce au decis magistrații
Cum a dat un samsar de mașini din Alba „țepe” de zeci de mii de euro. Ce au decis magistrații
Un bărbat din Alba a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Alba Iulia la pedeapsa de 1 an şi 5 luni închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În actul de sesizare s-a arătat, în esență, că în cursul lunii februarie, anul 2018, inculpatul a indus în eroare pe reprezentantul unei firme cu privire la intenția de a intermedia achiziționarea a trei autovehicule din Germania, în scopul de a obține un folos patrimonial injust, cauzând astfel persoanei vătămate un prejudiciu în cuantum de 41.705,88 euro.
Totodată în cursul lunii februarie, anul 2019 a indus în eroare persoana vătămată, cu care a încheiat o convenție având ca obiect achiziţionarea unui autoturism marca Opel, primind prin intermediul inculpatei suma de 1.500 de euro, iar ulterior nu a mai livrat autoturismul și nici nu a rambursat persoanei vătămate suma de 1.500 de euro.
Fiind audiat în cursul urmăririi penale, administratorul firmei, a declarat că, în cursul lunii februarie, anul 2018, a convenit cu inculpatul ca acesta să intermedieze achiziționarea de către societate a trei autoturisme marca Skoda din Germania. Administratorul persoanei vătămate a primit prin intermediul aplicației WhatsApp trei contracte de vânzare-cumpărare completate și semnate de inculpat, pentru trei autoturisme marca Skoda, în schimbul prețurilor de 16.000 euro, 16.000 euro și 9,705,88 euro, cu indicarea seriilor de șasiu. În baza acestor documente, persoana vătămată a achitat inculpatului prin viramente bancare la datele de 23.02.2018 și 01.03.2018 suma totală de 41.705,88 euro.
De asemenea, reprezentantul persoanei vătămate a mai declarat că, la data de 12.03.2018, inculpatul a trimis din Germania cu o platformă, un autoturism marca Skoda, însă persoana vătămată a refuzat recepționarea autoturismului având în vedere faptul că acesta era defect și seria de șasiu nu corespundea cu niciuna din seriile de șasiu din contractele pe care acesta le primise de la inculpat. Ulterior, inculpatul nu a mai livrat niciun autoturism și nici nu a mai putut fi contactat de persoana vătămată.
Reprezentantul legal al persoanei vătămate şi-a menţinut declaraţiile în faţa instanţei, sens în care a arătat că l-a cunoscut pe inculpat prin intermediul soţiei acestuia, iar după ce inculpatul i-a arătat poze cu mai multe maşini, i-a spus că poate să îi aducă orice maşină îşi doreşte. În acest context, persoana vătămată i-a solicitat inculpatului să îi aducă trei maşini, dintre care două noi şi una second, iar acesta a fost de acord, sens în care i-a trimis ofertele pentru autoturisme, iar ulterior au încheiat contractele de vânzare cumpărare. Pe baza contractului, persoana vătămată a luat un credit bancar şi i-a dat inculpatului suma de 40.000 euro, spunându-i că într-o lună jumătate va aduce autoturismele. Ulterior, inculpatul a adus un maşină pe platformă, care a fost refuzată de către persoana vătămată întrucât seria de şasiu a acesteia nu corespundea cu cea inserată în cuprinsul contractului încheiat între părţi. Persoana vătămată a refuzat să ridice autoturismul respectiv, iar din acel moment, nici inculpatul şi nici soţia acestuia nu au mai răspuns la telefon.
Reprezentantul legal al persoanei vătămate declară că a mers acasă la inculpat de nenumărate ori pentru a-i cere explicaţii, dar acesta refuza să iasă din casă sau se prefăcea că nu este acasă. După ceva timp, inculpatul i-a comunicat că şi el a fost înşelat şi că atunci când îşi va recupera banii, îi va restitui. Reprezentantul legal al persoanei vătămate mai declară că ulterior a mai încercat să îl mai contacteze pe inculpat şi pe soţia acestuia, dar nu a mai reuşit.
Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii pentru părţi și pentru procuror.
Ştirea zilei
FOTO| Gest de omenie făcut de un polițist originar din Alba: Și-a oferit geaca unor femei pentru a le feri de ploaie, la Mănăstirea Nicula
FOTO| Gest de omenie făcut de un polițist originar din Alba: Și-a oferit geaca unor femei pentru a le feri de ploaie, la Mănăstirea Nicula
Două femei surprinse de ploaia torențială de ieri, la slujba de Sfânta Maria de la Mănăstirea Nicula, au fost ajutate de un polițist clujean, originar din Ocna Mureș, care le-a oferit jacheta pe post de umbrelă.
„Începuse codul roșu de furtuni și vijelii. Ploua torențial și la un moment dat unul dintre corturile care adăposteau enoriașii a fost luat de vânt.
Mihai, colegul nostru, le-a pus la dispoziție autospeciala de poliție unor bunicuțe pentru a se adăposti. Au refuzat elegant spunând că sunt murdare cu noroi pe încălțăminte.
În cele din urmă, Mihai și-a scos geaca reflectorizantă și le-a așezat-o deasupra capului pentru a încerca să le protejeze de ploaia torențială.Ne înclinăm în fața lui Mihai Lazăr pentru gestul său!”, au scris reprezentanții sindicatului Europol pe Facebook.
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
Mesaje de SFANTA MARIA 2022. Urări şi felicitări pe care le poţi transmite persoanelor care îşi serbează onomastica
-
Ştirea zileiacum 20 de ore
VIDEO| Urs de dimensiuni impresionante, filmat pe străzile unei localități din Alba: Alerga pe lângă casele oamenilor
-
Ştirea zileiacum 13 ore
VIDEO| ACCIDENT rutier MORTAL pe șoseaua Geoagiu – Orăștie: Doi bărbați și-au pierdut viața după ce au intrat cu mașina într-o autoutilitară
-
Ştirea zileiacum 12 ore
FOTO| Gest de omenie făcut de un polițist originar din Alba: Și-a oferit geaca unor femei pentru a le feri de ploaie, la Mănăstirea Nicula
-
Sportacum 14 ore
AFC Unirea 1924 Alba Iulia achită datoriile către Al. Giurgiu și Bicheși, în speranța că scapă de depunctare!
-
Actualitateacum 13 ore
Modificarea Legii Pensiilor: Ce spune ministrul Muncii despre o nouă formulă de calcul
-
Ştirea zileiacum 15 ore
FOTO| Revedere emoționantă după 30 de ani: Cum și-a regăsit un tânăr originar din Alba fratele abandonat, cu ajutorul polițiștilor
-
Ştirea zileiacum 11 ore
Cum a dat un samsar de mașini din Alba „țepe” de zeci de mii de euro. Ce au decis magistrații