Valeriu Gheorghiță, apel la preoții din sate: „Rolul cultelor e extrem de important, acela de a promova informarea, încrederea în medici”
Valeriu Gheorghiță, apel la preoții din sate: „Rolul cultelor e extrem de important, acela de a promova informarea, încrederea în medici”
Medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti coronavirus, susține că obiectivul de 10 milioane de persoane vaccinate e greu de atins fără populația din mediul rural, chiar dacă ponderea persoanelor care trăiesc în orașe este mai mare.
El crede că un rol foarte important în campania de vaccinare de la sate îl are preotul, medicul, primarul sau învățătorul.
„54% din populație e în mediul urban, iar restul în cel rural. Dacă dăm la o parte persoanele sub 16 ani e greu să atingem 10 milioane de persoane (n.r.: vaccinate fără mediul rural). Dar noi nu vrem să atingem cifre, ci oameni. Asta trebuie să se înțeleagă. Lumea a vorbit de povestea primului om vaccinat, dar toate poveștile sunt importante pentru noi”, a spus Valeriu Gheorghiță, la postul Digi24.
În acest sens el susține că peroanele cele mai importante dintr-un sat ar fi bine să colaboreze și să transmită un semnal clar pro-vaccinare.
„În fiecare localitate există persoane care reprezintă nivelul cel mai ridicat de încredere al oamenilor: medic, pastor, preot, primar, medic de famile. Printr-o organizare și colaborare se poate da un semnal foarte bun. Chiar și printr-un exemplu personal.
Într-o localitate unde se vaccinează preotul, dascălul, primarul se dă un exemplu. Oamneii nu iau neaparat informații din articole științifice, ci din ce face primarul și persoanele reprezentative.
Rolul cultelor e extrem de important: acela de a promova informarea, de a promova încrederea în medici. Nici nu trebuie să trecem dincolo de bariera personală
Îmi imaginez un dialog: Părinte, mă sfătuiți să mă vaccinez? Cred că important e să te sfătuiești cu medicul!
Cred că mai mult ca niciodată e nevoie să colaborăm. Ne dorim promovarea de încredere în sistemul medical, în știință”, a precizat Valeriu Gheorghiță.
Medicul a punctat și beneficiile pe care omul de la țară le are dacă merge să se vaccineze: este consultat și poate afla dacă are sau nu alte probleme de sănătate.
„Nu trebuie să rămânem la ideea că m-am dus și ne-a dat o injecție doctorul. Există un triaj: se ia tensiunea și așa mai deparete. E o ocazie de a se identifica alte probleme. Stând de vorbă cu un medic e în beneficiul pacientului”, a conchis Gheorghiță.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]