Vaccinul Johnson&Johnson poate fi folosit chiar şi în ţările în care circulă variantele mai contagioase ale coronavirusului, conform OMS
Experții Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), au declarat miercuri, 17.03.2021, că vaccinul anti-Covid produs de Johnson & Johnson este recomandat chiar şi în ţările în care circulă variantele mai contagioase ale coronavirusului.
Grupul consultativ strategic de experţi al OMS (SAGE) cu privire la imunizare, care s-a întâlnit luni, şi-a lansat miercuri recomandările privind utilizarea vaccinului dezvoltat de gigantul farmaceutic american Johnson & Johnson, pe care agenţia ONU l-a aprobat vineri.
„În ţările în care răspândirea variantelor este mare şi în ţările în care acum avem informaţii despre utilizarea acestui vaccin pentru controlul SARS-CoV-2 cauzat de aceste variante, vă recomandăm să îl utilizaţi. Per total, după examinarea datelor, avem un vaccin sigur,” a spus Alejandro Cravioto, preşedintele grupul de experţi al OMS privind imunizarea. Acesta a adăugat că vaccinul a fost recomandat persoanelor cu vârsta de18 ani, fără limită.
În ianuarie, Johnson & Johnson a anunţat că vaccinul său a avut o eficienţă de 66% împotriva Covid-19. Acest ser este primul aprobat de OMS, care necesită o singură doză în loc de două, pe lângă faptul că poate fi păstrat la temperatura frigiderului.
Vaccinul Johnson & Johnson este autorizat de urgenţă în Statele Unite de la sfârşitul lunii februarie, iar în Canada de la începutul lunii martie. Din data de 11 martie serul a fost aprobat şi în UE.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Reuters: Bugetul pe 2027, testul care poate costa România ratingul de țară Învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu pune capăt unui impas politic care a durat aproape șase luni, însă noua formulă de guvernare este departe de a garanta stabilitatea pe termen lung. Presa internațională avertizează că acordul dintre partidele care susțin Executivul este fragil, […]
Pensiile indexate și alocațiile copiilor majorate din 2027. Florin Manole: „Trebuie să facem rost de bani”
Pensiile indexate și alocațiile copiilor majorate din 2027. Florin Manole: „Trebuie să facem rost de bani” Ministrul desemnat al Muncii, Florin Manole, a declarat marți, 20 octombrie 2026, că pensiile ar trebui indexate, iar alocațiile pentru copii ar putea fi majorate, deși Guvernul nu a discutat încă această posibilitate. Florin Manole a primit aviz pozitiv, […]
21-25 octombrie 2026 | Alba Iulia găzduiește Summitul Tinerilor 11: Cinci zile de dialog, învățare și idei pentru viitorul tineretului din România
Alba Iulia găzduiește Summitul Tinerilor 11: Cinci zile de dialog, învățare și idei pentru viitorul tineretului din România Alba Iulia, Capitala Tineretului din România în 2026, devine, în perioada 21–25 octombrie, punctul de întâlnire al tinerilor, liderilor și organizațiilor implicate în dezvoltarea mișcării de tineret din România. Cea de-a 11-a ediție a Summitului Tinerilor propune […]
