Rămâi conectat

Actualitate

Vaccinul anti-Covid de la Moderna va începe producția în Elveția. Pot fi fabricate 800.000 de doze pe zi

Ziarul Unirea

Publicat

în

Firma Lonza Group a primit permisiunea autorităților elvețiene pentru a începe producția vaccinului anti-Covid produs de Moderna la unitatea din Elveția.

”La acest moment se desfășoară importante activități de pregătire, cu scopul de a mări capacitățiel liniilor de producție”, a spus un purtător de cuvânt al fabricii Lonza din Visp.

Producția pe scară largă ar putea începe zilele următoare, astfel încât livrările să înceapă imediat ce este aprobat în Europa.

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Elveția, Swissmedic, ce a aprobat deza vaccinul Pfizer/BioNtech, este așteptată să-l aprobe și pe cel al Moderna curând, potrivit declarațiilor oficiale.

Statele Unite au autorizat vaccinul Moderna pe 19 decembrie, Canada pe 23 decembrie, iar Agenția pentru Medicamente a UE ar urma să-l aprobe săptămâna ce urmează.

Unitatea Lonza din Elveția are o capacitate de producție de 800.000 de doze, pe care le trimite însă mai întâi în Spania, ce pregătește dozele individuale pentru livrare.

Lonza, care în luna mai a anunțat contractul prin care va fabrica vaccinuri pentru Moderna, deja îl produce la o unitate din Statele Unite. Moderna are și ea capacități de producție.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții  riști să rămâi repetent

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții  riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]

Citește mai mult

Actualitate

Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea