Vaccinarea anti-COVID, doar în cabinetele medicilor de familie începând cu 1 iulie. Guvernul a adoptat ordonanța de urgență
Vaccinarea anti-COVID, doar în cabinetele medicilor de familie începând cu 1 iulie. Guvernul a adoptat ordonanța de urgență
Guvernul a adoptat joi, 14 aprilie, proiectul de ordonanță de urgență care stabilește o serie de măsuri în cadrul sistemului de sănătate.
Una dintre acestea se referă la vaccinarea împotriva Covid-19 care, din iulie, se va putea efectua doar în cabinetele medicilor de familie.
”Începând cu data de 1 iulie 2022 activitatea de vaccinare împotriva COVID 19 se realizează exclusiv prin cabinetele de asistenţă medicală primară, în cadrul programului național de vaccinare derulat de Ministerul Sănătății. Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schemă completă de vaccinare beneficiază de o alocație de hrană, în valoare totală de 100 lei, sub forma tichetelor de masă pe suport electronic, care se achiziționează de către direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București și se distribuie centrelor de vaccinare, cabinetelor medicilor de familie, ambulatoriilor de specialitate sau autorităților publice locale”, se arată în comunicatul transmis joi de Ministerul Sănătății.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Când se dau alocaţiile pentru copii în iulie 2025: Banii, virați fără întârzieri Marea majoritate a părinților care încasează alocația de stat pentru copii sunt interesați să afle când intră mai exact alocația pe card, data putând varia în anumite situații. În România, alocația de stat se acordă copiilor cu vârsta de până la 18 […]
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]