Actualitate
Utilizarea Radarului mărfurilor ar putea fi OBLIGATORIE pentru produsele cu risc fiscal ridicat: Amenzi aspre în caz contrar
Utilizarea Radarului mărfurilor ar putea fi OBLIGATORIE pentru produsele cu risc fiscal ridicat: Amenzi aspre în caz contrar
Potrivit unui proiect care se află pe ordinea de zi a ședinței Executivului de vineri, folosirea e-Transport sau, mai popular, Radarului mărfurilor ar urma să fie obligatorie de la 1 iulie pentru produsele cu risc fiscal ridicat. Acesta prevede amenzi de până la 100.000 de lei.
Acest proiecct vine după ce e-Tranport a fost introdus prin Ordonanța trenuleț, la finalul anului trecut.
Sistemul RO e-Transport va include:
module informatice de gestiune a transporturilor de bunuri care, cu ocazia declarării unui transport vor genera un cod unic de înregistrare,
elemente de interconectare cu camere de luat vederi și alte dispozitive specifice de monitorizare a traficului rutier
componente software pentru analiza integrată a datelor.
De asemenea, conform notei de fundamentare, sistemul va utiliza date și informații deținute la nivelul instituțiilor sau autorităților publice cu atribuții în domeniul transportului rutier și va fi interconectat cu celelalte sisteme informatice existente la nivelul Ministerului Finanțelor, Agenției Naționale de Administrare Fiscală sau Autorității Vamale Române.
Sistemul RO e-Transport va monitoriza pe teritoriul național deplasarea bunurilor cu risc fiscal ridicat, cuprinzând următoarele tipuri de operațiuni:
• transportul bunurilor reprezentând achiziții și livrari intracomunitare,
• transportul bunurilor care fac obiectul operațiunilor vamale,
• transportul bunurilor între două locații situate pe teritoriul national.
Obligația declarării datelor în sistemul RO e-Transport a bunurilor cu risc fiscal ridicat revine, in funcție de tipul operațiunii, beneficiarului sau după caz, furnizorului din România.
Prin excepție, în cazul bunurilor cu risc fiscal ridicat care fac obiectul tranzacțiilor intracomunitare ce sunt descărcate temporar pe teritoriul României, obligația declarării datelor în sistemul RO e-Transport, revine depozitarului.
Conform sursei citate, declararea datelor în sistemul RO e-Transport se va face anticipat, acestea fiind valabile o perioadă prestabilită de la data începerii transportului.
Bunurile cu risc fiscal ridicat
Momentan nu se știe care sunt bunurile cu risc fiscal ridicat, dar ANAF va face un ordin prin care se vor stabili.
De precizat că dacă ne uităm la ordinul privind e-Factura de la începutul anului, atunci lista ar putea include:
1. Legume, fructe, rădăcini și tuberculi alimentari, alte plante comestibile.
2. Băuturi alcoolice
3. Produse minerale (apă minerală naturală, nisip și pietriș)
4. Îmbrăcăminte și încălțăminte
De precizat că se exceptează transporturile de bunuri destinate misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, precum şi organizaţiilor internaţionale şi forţelor armate ale statelor străine membre NATO sau ca urmare a executării contractelor clasificate potrivit legii sau a executării contractelor de achiziție publică care necesită impunerea, potrivit dispozițiilor legale, a unor măsuri speciale de securitate pentru protejarea unor interese esențiale de securitate ale statului.
Amenzi la e-Transport
Sunt mai mutle tipuri de amenzi. Două dintre ele sunt:
Declararea în Sistemul RO e-Transport a unor cantități diferite de cele care fac obiectul transportului de bunuri se pedepsește cu amendă de la 10.000 la 50.000 în cazul persoanelor fizice sau cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei în cazul persoanelor juridice, precum şi confiscarea contravalorii bunurilor nedeclarate.
Conducătorul vehiculului de transport este obligat să prezinte la solicitarea organelor competente din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală sau Autorității Vamale Române documentele care însoțesc transportul de bunuri cu risc fiscal ridicat. Dacă nu face asta, va fi sancţionat cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei.
Sursa: hotnews.ro

Actualitate
Ministrul Educației: Cei care vor intra în clasa a V-a şi a IX-a vor intra pe un altfel de sistem – un cu totul altfel de Bacalaureat
Ministrul Educației: Cei care vor intra în clasa a V-a şi a IX-a vor intra pe un altfel de sistem – un cu totul altfel de Bacalaureat
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că cei care vor intra în clasele a IX-a şi a V-a în anul şcolar următor vor intra pe un altfel de sistem, care este rezultatul consultărilor în programul „România Educată”, iar rezultatele se vor vedea abia în 2027, după primul ciclu de patru ani.
Sorin Cîmpeanu a vorbit, sâmbătă, într-o emisiune la Digi24, despre schimbările din sistemul de educaţie, el făcând referire la programul „România Educată”, relatează News.ro.
„Cei care vor intra în clasa a IX-a vor intra pe un altfel de sistem, care este rezultatul consultărilor în Programul România Educată. De asemenea, cei care vor intra în clasa a V-a , vor intra pe un altfel de sistem. Dacă intră în anul 2023 pe un altfel de sistem, înseamnă că primele lucruri cu adevărat finalizate vor fi în anul 2027, după un ciclu de 4 ani. Respectiv un cu totul altfel de bacalaureat, o generalizare a standardizării evaluării, o generalizare a proceselor de digitalizare în educaţie, o formare a cadrelor didactice din perspectiva pedagogiei digitale, un procent mult ameliorat din perspectiva evaluării şcolare. Acestea trebuie privite în raport şi cu termenul de 2026, înainte de 2027 când se finalizează toate proiectele educaţionale din PNRR aflate sub tutela României Educată”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Întrebat care este scopul, Cîmpeanu a explicat că este vorba de calitate şi performanţă în educaţie.
„Proiectul are două obiective majore. Unul este calitatea şi performanţa în educaţie, cel de-al doilea este echitatea în educaţie. Accesul tuturor la educaţia de calitate. Aceste două lucruri, cu siguranţă, vor putea să amelioreze semnificativ nivelul de analfabetism funcţional (…) Am insistat să nu pierdem acest an, să nu aşteptăm anul 2024 termenul până la care Ministerul Educaţiei s-a angajat ca din PNRR, componenta de digitalizare, care are 1,13 miliarde euro finanţare, să aibă propria platformă de testare standardizată. Acum, în România, există o platformă de testare standardizată. De ce să nu o folosim acum la nivel pilot aşa încât să începem generalizarea acestei evaluări standardizate atunci când vom avea propria platformă la Ministerul Educaţiei. Altfel, în 2024 ar trebui atunci să trecem la testarea evaluării standardizate”, a declarat Cîmpeanu.
Actualitate
Școlile din România schimbă tablele clasice. Se renunță la cretă și burete
Școlile din România schimbă tablele clasice. Se renunță la cretă și burete
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că se doreşte schimbarea tablelor şcolare clasice, cu cretă, cu table interactive, în toate cele peste 80.000 de săli de clasă din România. Cu ajutorul acestor table, elevii vor putea, în timp real, să preia informaţiile pe laptop, tabletă sau telefonul mobil.
Sorin Cîmpeanu a declarat, sâmbătă, la Digi24 că rolul profesorului s-a schimbat şi că acesta trebuie să aibă rolul de indrumător al elevului, informează News.ro.
”Ne propunem înlocuirea tablei clasice cu cretă şi butere de către table interactive, în toate cele peste 80.000 de săli de clasă din România. De ce profesorul va trebui şi va înţelege că rolul s-a schimbat, că trebuie să aibă o componentă mai puternică de facilitator de învăţare, de îndrumare a elevilor între acele surse de informare care sunt atât de multe şi atât de la îndemână, dar nu sunt toate bune. Rolul profesorului este acela de a-i îndruma pe elevi”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Ministrul Educaţiei a explicat care sunt beneficiile unei table interactive.
”Având o tablă interactivă, chiar şi profesorii care nu au competenţe digitale atât de dezvoltate vor putea să scrie cu markerul pe tablă exact aşa cum scriau cu creta pe tablă. Elevii vor avea avantajul, dincolo de dispariţia buterelui, pentru că e clar că se pot şterge mai uşor şi într-o manieră protectoare pentru mediu, ele vor putea să fie preluate pe orice dispozitiv al elevilor. Cum spuneam, laptop, tabletă, chiar şi pe telefon, ceea ce se predă. Vor putea avea acces chiar şi în acele situaţii speciale când nu vor putea să vină la şcoală, îşi vor putea descărca în timp real, lecţia. Acesta este avantajul unei simple table interactive”, a declarat Cîmpeanu.
Sorin Cîmpeanu a precizat că profesorii vor avea la îndemână şi motoare de căutare pentru a le exemplifica elevilor cu imagini video, mai uşor de reţinut.
”Mai apoi, sunt convins că fiecare profesor, având la îndemână acel motor de căutare, atunci când va avea nevoie, va dori să explice la fizică, la chimie, biologie, o singură căutare îl vor duce către experimente disponibile în format video care vor fi mai atrăgătoare pentru elevi, pe de altă parte mult mai eficiente din perspectiva competenţelor pe care elevul trebuie să şi le însuţească în urma acelor lecţii. Asta însemană o transformare a abordării profesorilor”, a declarat Cîmpeanu.
Ministrul a subliniat şi nevoia de o salarizare motivantă a profesorilor.
”Pentru că e o utopie să îţi doreşti o educaţie de calitate fără profesori, după cum este la fel de utopic să îţi doreşti profesori buni, absolvenţi ai universităţilor, dintre cei mai buni, care să îmbrăţişeze cariera didactică, fără o salarizare motivantă. E nevoie de resurse financiare. Sigur, le cerem mai mult profesorilor, dar trebuie să le si oferim. Va trebui să fie, în opinia mea, 25 la sută din salariul maxim din grila bugetară, alţii spun salariul mediu pe economie (…) Evaluarea cadrelor didactice se schimbă, titularizarea nu cred că este un lucru pe care trebuie să îl schimbăm”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Actualitate
CRIMĂ în județul vecin: Un tânăr a ucis în bătaie un cioban și a fugit
CRIMĂ în județul vecin: Un tânăr a ucis în bătaie un cioban și a fugit
Un tânăr de 26 de ani a fost prins sâmbătă în județul Sibiu, fiind bănuit că a ucis un cioban în vârstă de 65 de ani.
Un bărbat a sesizat sâmbătă Poliția Sibiu că, în extravilanul localității Buzd, comuna Brateiu, la o stână pe care o administrează, l-a găsit decedat pe un angajat, un bărbat în vârstă de 65 de ani, domiciliat în localitatea Șaroș pe Târnave, informează Mediafax.
Echipajul SMURD Sibiu care a intervenit în urma sesizării a constatat decesul bărbatului.
Criminaliștii au stabilit că decesul ar fi survenit ca urmare a comiterii unei fapte cu violență.
Astfel, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, iar după primele investigații a fost identificat și prins un bărbat în vârstă de 26 de ani, din localitatea Blăjel, bănuit că ar fi comis fapta, potrivit IPJ Sibiu.
Trupul bărbatului decedat a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării autopsiei.
-
Actualitateacum 18 ore
FOTO| Senatorul PSD Călin Matieș a pus o imagine înrămată cu Avram Iancu, la baza statuii principelui transilvănean Gábor Bethlen, de Ziua Unităţii Reformate Maghiare
-
Actualitateacum 16 ore
VIDEO| Senatorul Matieș, către președintele Ungariei, la Alba Iulia: „Transilvania va fi mereu românească”
-
Ştirea zileiacum 11 ore
FOTO VIDEO| O carieră pe tocuri, între note muzicale: Georgiana, tânăra din Alba care își încântă publicul la evenimente, împreună cu trupa sa
-
Actualitateacum 18 ore
LIVE VIDEO| Președintele Ungariei în vizită la Alba Iulia: Se dezvelește statuia principelui Gábor Bethlen în centrul istoric din oraș
-
Actualitateacum 16 ore
21 mai 2022, COVID-19 în Alba. 2 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ
-
Actualitateacum 19 ore
Firmele de curierat vor raporta Fiscului clienții care plătesc cash la livrare: Ce spune șeful ANAF
-
Sportacum 9 ore
Metalurgistul Cugir – Viitorul Cluj 4-0 (1-0) | Perjeriu, debut în Liga a 3-a; Itu, tatăl și fiul, colegi în defensivă
-
Ştirea zileiacum 22 de ore
RADARE de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliţia Rutieră, în perioada 21 – 22 mai 2022
-
Sportacum 14 ore
Din nou eșec în Liga Națională de Rugby: CSM Bucovina Suceava – CSU Alba Iulia 33-14
-
Actualitateacum 17 ore
Cătălin Drulă și-a lansat candidatura pentru șefia USR: „Am demonstrat că sunt omul faptelor”
-
Actualitateacum 15 ore
Kelemen Hunor, la Alba Iulia: „O comunitate care este majoritară în oraş a acceptat eroul unei comunităţi minoritare”
-
Sportacum 7 ore
Industria Galda, victorie la Daia Română și prelungește suspansul în privința campioanei