Rămâi conectat

Politică Administrație

„Ursul a fost păcălit de vulpe iar fermierii din Apuseni au fost “trași în piept” de Dîrzu, Daea și PSD – comunicat de presă

Unirea Ziarul

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

„Ursul a fost păcălit de vulpe iar fermierii din Apuseni au fost “trași în piept” de Dîrzu, Daea și PSD

PSD minte la fel cum respiră. Poate că zicala este mai veche, însă e numai bună pentru a ilustra problemele pe care partidul care duce România către dezastru le-a creat și fermierilor din Alba. În roluri negative, Guvernul, ministrul Daea și liderul local Ioan Dîrzu.

Povestea pe scurt. Pentru că ce începe frumos, la PSD se termină prost și repede

La începutul lunii februarie 2019, în precampania electorală de dinaintea alegerilor europarlamentare, reprezentanții guvernului, împreună cu neobositul șef al PSD Alba, Ioan Dîrzu, le promiteau fermierilor din Munții Apuseni marea cu sarea și laptele și mierea. Nimic altceva decât înființarea unor abatoare mobile, menite să le permită să își dezvolte fermele iar astfel să aibă venituri mai mari. Și uite că a venit și decontul de la social-democrați: la nici 6 luni de la marea promisiune, ministrul Petre Daea susține că aceste proiecte sunt nerealizabile.

Asta, după ce mai mulți fermieri din Apuseni se mobilizaseră, și-au făcut asociații și au întreprins diferite acțiuni în vederea realizării acestor abatoare mobile. Cităm din publicația specializată Agrointel.ro care, la 1 august 2019, scria că “un nou proiect inițiat și promovat de ministrul agriculturii Petre Daea se dovedește praf în ochii fermierilor. O veritabilă păcăleală electorală care, pentru fermierii care și-au pus bazele în promisiunile lui Daea, s-a transformat într-o pierdere de mii, chiar zeci de mii de euro. Agrointeligența – AGROINTEL.RO a aflat că proiectele depuse până pe 31 ianuarie pentru un abator mobil au fost declarate câștigătoare, dar nu vor primi finanțare pentru că, de fapt, nu sunt bani!

Crescătorii de animale au avut încredere în spusele ministrului Daea că vor putea primi bani pentru a-și achiziționa abatoare mobile, așa că au depus proiecte, așa cum le-a recomandat șeful MADR, în cadrul submăsurii 4.2 Procesare produse agricole. Oamenii au cheltuit bani cu consultanți, cu achiziția de teren, cu realizarea proiectului pe care l-au depus la AFIR. Mai mult, pentru ca un număr cât mai mare de fermieri să depună proiecte, termenul de depunere a fost prelungit, astfel că dacă inițial termenul-limită era de 15 decembrie, aceasta a fost prelungit până pe 31 ianuarie 2019, anunț făcut de MADR prin intermediul unui comunicat oficial.”

Amintim faptul că, vineri, 8 februarie 2019, cu începere de la orele 12.00, la sediul Casei de Cultură din orașul Baia de Arieș a fost programată o reuniune, inițiată de prefectul județului Alba, domnul Dănuț Emil-Hălălai, cu primarii din localitățile Ocoliș, Poșaga, Sălciua, Ponor, Rîmeț, Arieșeni, Scărișoara, Vidra, Lupșa, Sohodol și Baia de Arieș, fermieri locali și manageri ai serviciilor publice deconcentrate.

La momentul respective, potrivit refleqtmedia.ro, “pe agenda întâlnirii sunt prevăzute teme de actualitate și interes pentru comunitățile locale din zona Munților Apuseni, cum ar fi: măsuri întreprinse în vederea prevenirii și combaterii pestei porcine; măsuri întreprinse de Guvernul României în baza Legii Muntelui, nr.197/20.07.2018 pentru dezvoltarea zonei montane; măsuri concrete privind gestionarea situațiilor de urgență în zona montană; funcționarea abatoarelor mobile; înscrierea gratuită a imobilelor în cartea funciară, conform Programului Național de Cadastru și Cartea funciară 2015 – 2020; accesarea fondurilor europene prin Programul Național de Dezvoltare Rurală; stadiul Plăților 2018; condiții generale pentru depunerea cererii unice 2019; aspecte privind punerea în aplicare a Legii Muntelui cât și a legilor conexe; amenajamente pastorale; sprijin financiar pentru fermieri.”

În calitate de coordonator al filialei Alba a partidului PRO România și având în vedere discuțiile pe care le-am avut, în ultima perioadă, cu foarte mulți fermieri din Munții Apuseni, resping categoric maniera în care Guvernul, ministrul Daea dar și liderii locali ai PSD i-au tras pe moți pe sfoară, promițându-le o viață mai bună, după care le-au trântit ușa în nas. Astfel de practice vor putea să înceteze doar în clipa în care electoratul va înțelege că astfel de politicieni trebuie taxați la urne și trimiși acasă. Pentru totdeauna!

Horațiu Florea


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO: Parcul din fața primăriei din Gârbova a fost finalizat: Spațiu de recreere și relaxare pentru cetățenii din comună

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO: Parcul din fața primăriei din Gârbova a fost finalizat: Spațiu de recreere și relaxare pentru cetățenii din comună Cetățenii din comuna Gârbova se pot bucura de un nou parc, situat în fața primăriei. Loc de relaxare și recreere, atât pentru tineri cât și pentru vârstnici sau turiști. „Amenajarea parcului din localitatea Gârbova a fost […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea