Rămâi conectat

Curier Județean

UPDATE FOTO/ Accident rutier la Câmpeni: Coliziune între două autoturisme în care se aflau 5 persoane. Doi răniți, neîncarcerați

Ziarul Unirea

Publicat

în

Două autoturisme în care se aflau 5 persoane, au fost implicate într-un accident rutier produs, joi, la Câmpeni.

”Stația de pompieri Cîmpeni intervine cu o autospecială la un accident rutier din orașul Cimpeni, sunt două autoturisme implicate cu cinci persoane, din care 2 rănite ușor, neîncarcerate. Intervin și două ambulanțe SAJ”, a transmis reprezentantul ISU Alba.

El a mai precizat că cele 2 persoane rănite au fost preluate de ambulanțe și transportate la CPU Cîmpeni pentru alte investigații medicale.

Potrivit IPJ Alba, accidentul s-a produs pe DN 75, în zona barajului de la Mihoiești. În zonă se circulă cu dificultate.

UPDATE IPJ: La data de 06 iunie 2019, în jurul orei 14,20, polițiștii din Câmpeni au intervenit pentru soluționarea unui accident rutier produs pe D.N. 75, pe raza localității Mihoiești.

Un bărbat de 31 de ani, din Roșia Montană, în timp ce conducea un autoturism în direcția Mihoești – Câmpeni, nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers spre stânga, pentru a intra pe strada Valea Oilor și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din comuna Poiana Vadului.

În urma accidentului, un bărbat de 45 de ani și o femeie de 34 de ani, pasageri în primul autoturism, au suferit leziuni corporale ușoare și au fost transportați la spitalul din Câmpeni.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

FOTO: ISU Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie Lucrările la noua secţie de Psihiatrie acuţi a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia se apropie de final, urmând ca recepţia să fie făcută, cel mai probabil, în luna septembrie, a anunţat […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE | ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital

Ziarul Unirea

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital Un accident rutier a avut loc duminică după-masa, în jurul orei 17.00, pe DJ 107. O persoană a fost rănită după impactul dintre o motocicletă și o mașină. Citește și: ACCIDENT rutier pe […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO

Ziarul Unirea

Publicat

în

Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia a fost gazda unei întâlniri internaționale din cadrul conferinței „Regional Military Engineerinf Conference”, reunind lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea