UPDATE: Accident mortal între Abrud și Zlatna – un autoturism s-a izbit de un cap de pod, unul dintre pasageri a decedat
Un al doilea accident cu urmări tragice s-a produs, vineri, în jurul orei 18.00, pe DN 74, între Abrud și Zlatna.
Din primele informații rezultă că un autoturism s-a izbit de un parapet iar un pasager din acesta a decedat.
UPDATE: În autoturism se afla o familie din Bistra – șoferul și socrii săi. Aceștia se îndreptau spre Zlatna iar la Poiana Ampoiului, probabil din cauza oboselii, conducătorul auto a pierdut controlul mașinii și a intrat în plin într-un cap de pod. Persoana decedată este socrul șoferului care se afla pe bancheta din spate a mașinii.
UPDATE 2: ”În timp ce conducea un autoturism marca Skoda Fabia, C.N. de 30 de ani, din comuna Bistra, din cauza oboselii, a pierdut controlul asupra acestuia şi a intrat în coliziune cu parapeţii din partea dreaptă a carosabilului. În urma impactului C.D. în vârstă de 64 de ani a decedat iar C.C., o femeie de 56 de ani, pasageră pe locul din dreapta faţă, a suferit un traumatism cranio-cerebral acut deschis, fiind transportată la Spitalul Judeţean Alba pentru investigații și tratament medical de specialitate”, precizează reprezentantul IPJ Alba.
Cercetările sunt continuate, pe numele lui C.N.E. fiind întocmite actele premergătoare sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători
Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători Consiliul Local Alba Iulia a adoptat, în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025 un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza […]
Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia
Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia Sâmbătă, 5 iulie, la ora 12.00, Teatrul de Păpuși „Prichindel” vă invită la premiera spectacolului „Cei trei purceluși”, scenografia și regia Teodorei Popa și Viorica Boda. Spectacolul va avea loc pe scena teatrului. Citește și: […]
1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații
1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]