Universitatea Cluj susţine azi un meci de fotbal caritabil la Alba Iulia. Fondurile strânse, donate unui așezământ de copii
Echipa de fotbal Universitatea Cluj va susţine astăzi, 21 octombrie de la ora 16.00, un meci caritabil pe Stadionul Cetate din Alba Iulia. Fondurile strânse cu ocazia acestei acţiuni vor fi donate Aşezământului social „Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia (FOTO).
Partida demonstrativă va avea loc între echipa de fotbal Universitatea Cluj, care evoluează în Liga întâi şi Echipa Campionatului Municipal. Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Alba Iulia în parteneriat cu asociaţia non-profit ACS Student Sport Alba Iulia.
Potrivit organizatorilor, la intrarea în stadion vor fi amplasate urne, iar banii strânşi vor fi donaţi Aşezământului social din Alba Iulia.
„Suntem bucuroşi de faptul că tinerii din cadrul Asociaţiei Student Sport Alba Iulia se implică în astfel de activităţi caritabile şi le mulţumim pentru că au fost alături de noi şi de copiii pe care îi avem în ocrotire, în repetate rânduri” a precizat părintele Marcel Duda, coordonatorul Aşezământului Social „Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia.
„Universitatea Cluj (cunoscut mai ales sub numele de „U” Cluj) este un club de fotbal din Cluj-Napoca, inființat în septembrie 1919 de către Societatea Sportivă a Studenților Universitari. Clubul şi-a trecut în palmares o Cupă a României câştigată în sezonul 1964 – 1965. De asemenea, echipa a disputat trei finale în cadrul aceleiaşi competiţii. În plan internaţional, „U” Cluj a jucat în optimile de finală ale Cupei Cupelor Europei în sezonul 1965 – 1966, Turul I al Cupei UEFA în perioada 1972 – 1973 şi în grupele Cupei UEFA Intertoto în sezonul 1995 – 1996.
În ceea ce priveşte Aşezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia acesta oferă găzduire, servicii educative şi de consiliere pentru 13 copii şi tineri cu vârste cuprinse între 7 şi 21 de ani. Centrul a fost înfiinţat în anul 2003, iar în cei 12 ani de funcţionare a oferit ocrotire pentru zeci de copii, 22 dintre aceştia părăsind aşezământul după vârsta de 18 ani şi integrându-se social. Aşezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia funcţionează în cadrul reţelei sociale a Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia în baza unui parteneriat între Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, Consiliul Local Alba Iulia – Serviciul Public de Asistenţă Socială şi Serviciul de Ajutor Maltez din Koblentz Germania”, se arată într-un comunicat remis presei de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Când se dau alocaţiile pentru copii în iulie 2025: Banii, virați fără întârzieri Marea majoritate a părinților care încasează alocația de stat pentru copii sunt interesați să afle când intră mai exact alocația pe card, data putând varia în anumite situații. În România, alocația de stat se acordă copiilor cu vârsta de până la 18 […]
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]