Sport
Unirea Alba Iulia – două noi transferuri: portarul Femi Williams și mijlocașul Laurențiu Roman
Divizionara terță Unirea Alba Iulia a mai achiziționat doi jucători, portarul de culoare Femi Williams (25 de ani) și mijlocașul dreapta Laurențiu Roman (21 de ani), ambii veniți din postura de liberi de contract la gruparea “alb-negrilor”. Noile achiziții s-au prezentat deja sub comanda antrenorului Adrian Bicheși și au drept de joc pentru etapa viitoare, acasă, pe “Cetate”, cu Millenium Giarmata.
Olteanul Laurențiu Roman este fratele mai mic al atacantului Mihai Roman, legitimat la FC Botoșani (a mai jucat la Pandurii Tg. Jiu, Nijmegen – Olanda, Universitatea Craiova sau Poli Timișoara), iar goalkeeperul este de naționalitate română, fiind adus în Cetatea Marii Uniri pentru a acoperi postul de portar.
Asta întrucât Petric este indisponibil momentan, iar rezerva lui Sporea în primele două runde ale returului a fost juniorul Alexandru Sântoma (17 ani). Portarul de culoare Oluwafemi Daniel Cristea Williams (n. 1993, ultima dată în Germania în ligile inferioare, stabilit în Sighișoara, a mai fost legitimat la Gaz Metan Daneș în județul Mureș), iar jucătorul de bandă dreaptă Laurențiu Roman (n. 1998, în tur la Foresta Suceava, în campionatul trecut a evoluat la ACS Șirineasa și CSO Filiași).
“Am decis să mai aducem un portar pentru a avea concurență pentru Sporea, iar Laurențiu Roman reprezintă un fotbalist cu potential, ce ne poate ajuta”, a precizat președintele Mihai Dăscălescu. În aceeași ordine de idei, Unirea Alba Iulia are două partide interne, cu Millenium Giarmata și CNS Cetate Deva, fiind așteptată, la al doilea joc, și revenirea lui Mardare

Sport
FOTO-VIDEO: Stanciu, dezlănțuit în China: un nou gol și un asisst pentru Wuhan Three Towns!
Fostul unirist Nicolae Stanciu face senzație în campionatul Chinei, unde la ultima reprezentație a echipei sale Wuhan Three Towns a reușit un gol spectaculos și o pasă decisivă.
Jucătorul din Alba traversează o formă de zile mari, materializată prin 3 reușite și 4 pase decisive în cele 6 runde, toate ca titular în „alb-albastru”
Meciul din etapa a 6-a, cu Hebei, ‘lanterna roșie”, a fost câștigat de echipa românului, nou-promovată pe prima scenă, cu scorul de 5-0 (3-0), iar Nicolae a fost cel mai bun jucător de pe teren, fiind cotat cu 8,52 pe site-ul de specialitate sofascore.ro
Stanciu a ieșit prima dată la rampă în minutul 24, când a executat excelent un corner iar Ademilson a dus scorul la 2-0, cu un voleu. Mijlocașul român a marcat în minutul 35, cu o execuție superbă, un șut puternic, trimis de la 20 de metri, cu pământul, în dreapta portarului. Stanciu a fost înlocuit în minutul 55.
În etapa trecută, jucătorul în vârstă de 29 de ani a reușit alte două pase decisive în victoria cu Wuhan FC, scor 3-1.
Nicolae Stanciu face furori în China alături de Wuhan Three Towns și în urma startului remarcabil de sezon este primul în topul fotbaliștilor din China. Etapa viitoare, este joc extern cu Goangzhou FC, pe care a învins-o în runda a doua cu scorul de 6-0, meci în care Stanciu a realizat primele sale goluri în China, o dublă
După doar șase etape, Wuhan Three Towns este liderul Ligii chineze cu 16 puncte și cu un golaveraj excelent de 19 goluri marcate și doar 3 goluri primite.
Foto: captură video
Sport
FOTO: Mihaela Blaga (CSȘ Blaj) – aur la tineret, bronz la seniori și barem pentru Mondiale!
Atleta Mihaela Blaga (CSȘ Blaj/ AC „Mica Romă” Blaj) a reușit un rezultat excelent la Craiova. Sportiva pregătită de Cristina Man a devenit campioană națională la tineret și s-a clasat pe treapta a treia a podiumului la seniori în proba de 3000 de metri obstacole.
Timpul înregistrat, 10:32.48, reprezintă totodată îndeplinirea barajului de participare la Campionatul Mondial Under 20, de la Cali (Columbia).
„Bravo, fata mea de aur„, este mesajul transmis de Cristina Man după cursa din dacrul Campionatului Național de Seniori, Under 23 și Probe Combinate Seniori și Under 23 ce a avut loc în weekend la Craiova.
Sport
FOTO: CSU Alba Iulia a promovat în Liga a 3-a | Dublă victorie a studenților în barajul cu CSO Baraolt
CS Universitatea Alba Iulia a promovat în Liga a 3-a la 4 ani de la înființare și la al doilea sezon petrecut în Liga a 4-a.
În returul din Covasna, rezultatul a fost 7-1 (5-1).
„Ne-am atuns obiectivul, dovedind profesionalism și în jocul retur. Edificator a fost faptul că la final spectatorii adverși ne-au aplaudat, lucru care spune multe. Această promovare reprezintă un început de drum, ne dorim să progresăm și în continuare. Felicit pe toți cei care fac parte din proiectul CSU, de la conducerea administrativă, staff-ul tehnic, jucători și până la cei care ne-au fost mereu aproape”, a precizat Mihai Manea.
Formația din Cetatea Marii Uniri, susținută de Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, a trecut lejer de barajul de accedere în eșalonul terț, după dublă victorie cu CSO Baraolt. Emoțiile se încheiaseră după manșa tur, când „alb-albaștrii” s-au impus cu un neverosimil 11-2.
Returul celei mai disproporționate duble dintre cele 19 de baraj a fost la discreția vizitatorilor, care s-au detașat repede pe tabelă, având 2-0 după primele 8 minute. Au punctat Al. Petresc (6) și Joldeș (8), însă covăsnenii au redus ecartul prin Zelch (10). Un simplu foc de paie, întrucât până la finele primului mitan au mai înscris Circov (27), Baghiu (31) și Frențiu (42). La pauză a fost 5-1 pentru oaspeți, iar Bucurică (67) a realizat „set”-ul. Intrat în teren Ad. Lăcătuș (82) a marcat pentru 7-1, cel mai spectaculos gol
O stagiune de vis pentru CSU Alba Iulia, grupare ce a realizat o triplă istorică, eventul în plan județean și promovarea în eșalonul superior, asemenea performanțe reușind Performanța Ighiu (2015) și Șurianu Sebeș (2017, nu s-a înscris și s-a desființat).
Albaiulienii vor beneficia de o vacanță scurtă, întrucât în 6 iulie vor fi prezenți în Cupa României, competiție ce are un nou format.
De la toamnă, Alba poate avea iar 4 reprezentante pe a treia scenă, asta dacă Unirea Alba Iulia va reprimi loc după retrogradarea recentă.
CSO: Szakáts – Gyerő, Csiki, Szöcs, Román – Z. Szabó, G. Szabó, Ghinea, N. Lázár – A. Lázár, Zelch; rezerve Hermán, I. Kovacs, Molnár, H. Nagy, Pál, Á. Szabó, Gyerő, Gajdó, Csog. Antrenor Attila Lázár
CSU: CSU: Căt. Suciu – Frențiu, I. Neag (52, R. Trif), S. Fulea, Bucurică/ cpt – Circov (71, Apetri), Al. Petresc (71, Ad. Hăprian), Herci, Joldeș (65, Ad. Lăcătuș) – M. Domșa (71, D. Olălău), Baghiu; rezerve V. Ignat, Cos. Năcreală, Șt. Radu, Gylien. Antrenor Mihai Manea.
Arbitri Ad. Dumitru (Târgoviște), G. Turcu (București), L. Oprescu (Ploiești) Observatori Fl. Ghimbășan (Brașov), M. Iancu (Urziceni)
foto: CSU Alba Iulia
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
26 Iunie: Ziua drapelului național al României
-
Sportacum 11 ore
FOTO: Mihaela Blaga (CSȘ Blaj) – aur la tineret, bronz la seniori și barem pentru Mondiale!
-
Curier Județeanacum 7 ore
Pericol pe șoselele din județul Alba: ȘAPTE tineri depistați sub influența drogurilor, la volanul autoturismului, în doar 48 de ore
-
Actualitateacum 23 de ore
FOTO| Două monede antice, returnate României de către poliția din Marea Britanie. Vor fi transmise către Muzeul Naţional de Istorie a României
-
Ştirea zileiacum 22 de ore
FOTO| Incendiu pe autostrada A1 Deva-Sibiu: Un autoturism s-a făcut „scrum”. Au intervenit pompierii
-
Ştirea zileiacum 12 ore
ANGAJĂRI la STAT: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 26 iunie 2022. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS
-
Ştirea zileiacum 8 ore
LIVE VIDEO| Ziua Drapelului Național al României, sărbătorită în Piața Tricolorului din Alba Iulia. PROGRAM
-
Curier Județeanacum 5 ore
Val de infracțiuni rutiere: Șoferi beți și cu numere expirate, prinși de către polițiștii din Alba
-
Actualitateacum 9 ore
Mai mult de 33% din cheltuielile românilor au reprezentat taxe, impozite și asigurări sociale, în anul 2021. Datele INS
-
Ştirea zileiacum 7 ore
SCANDAL în Zlatna: Membrii unei familii au fost agresați în plină stradă, de către doi bărbați. Au fost reținuți de polițiști
-
Ştirea zileiacum 10 ore
Avertizare METEO: COD GALBEN de instabilitate atmosferică în zona Munților Apuseni, valabil până duminică noaptea
-
Curier Județeanacum 11 ore
ASTĂZI| Sebeșul sărbătorește Ziua Drapelului Național alături de Fanfara din Petrești și Ordinul Scutierilor din Muhlbach