Unii contribuabili pot cere scoaterea din evidenţa plătitorilor de TVA
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Alba informează că, prin OUG 117/2010 pentru modificarea Legii 571/2003 privind Codul Fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale au fost aduse o serie de modificări şi completări Titlului VI „Taxa pe valoarea adăugată”. O modificare importantă, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2011, este posibilitatea de a solicita scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, în vederea aplicării regimului special de scutire. Potrivit noilor prevederi, persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul Fiscal, care în cursul unui an calendaristic nu depăşeşte plafonul de scutire de taxă (cifra de afaceri sub 35.000 euro, echivalent în lei la data aderării), poate solicita până la data de 20 ianuarie a anului următor scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, în vederea aplicării regimului special de scutire. Anularea înregistrării în scopuri de TVA va fi valabilă din prima zi a lunii următoare celei în care s-a solicitat scoaterea din evidenţă, respectiv din data de 1 februarie. Persoanele impozabile care au solicitat scoaterea din evidenţă în termenul şi condiţiile de mai sus, au obligaţia să depună decontul de taxă prevăzut la art 156 ind.2 din Codul fiscal pentru operaţiunile realizate în cursul lunii ianuarie, până la data de 25 februarie inclusiv. În ultimul decont depus, persoana impozabilă are obligaţia să evidenţieze valoarea rezultată ca urmare a efectuării tuturor ajustărilor de taxă pentru stocuri de bunuri mobile, mijloace fixe amortizabile, bunuri imobile, conform Titlului VI al Codului fiscal. Dacă ulterior scoaterii din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, persoana impozabilă realizează în cursul unui an calendaristic o cifră de afaceri mai mare sau egală cu plafonul de scutire are obligaţia să se înregistreze în scopuri de TVA şi să-şi exercite dreptul de a efectua ajustările de taxă. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă – 25 septembrie 2026: Lansarea proiectului: „Fluidizarea traficului rutier prin măsuri de mobilitate urbană durabilă – construire arteră cu rol de culoar verde de mobilitate pe latura de sud-vest a municipiului Alba Iulia”
Alba Iulia, 25 septembrie 2026 COMUNICAT DE PRESĂ Lansarea proiectului: FLUIDIZAREA TRAFICULUI RUTIER PRIN MĂSURI DE MOBILITATE URBANĂ DURABILĂ – CONSTRUIRE ARTERĂ CU ROL DE CULOAR VERDE DE MOBILITATE PE LATURA DE SUD-VEST A MUNICIPIULUI ALBA IULIA, SMIS 349615 Municipiul Alba Iulia anunță demararea activităților proiectului „Fluidizarea traficului rutier prin măsuri de mobilitate urbană […]
ANUNȚ cu privire la Oferta Publică de Preluare Obligatorie, pentru un număr maxim de 9.452.489 acțiuni emise de către PREBET AIUD S.A. la un preț de 2,21 RON/acțiune
ANUNȚ cu privire la Oferta Publică de Preluare Obligatorie, pentru un număr maxim de 9.452.489 acțiuni emise de către PREBET AIUD S.A. la un preț de 2,21 RON/acțiune. EMITENTUL: PREBET AIUD S.A., cu sediul social în Alba, str. Arenei, nr. 10, Aiud, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J1991000121019, Cod Unic de Înregistrare 1763841, website […]
Anunț de mediu – 25 septembrie 2026: Solicitare revizuire Autorizație Integrată de Mediu pentru SC KRONOSPAN TRADING SRL Sebeș
25 septembrie 2026 – Solicitare revizuire Autorizație Integrată de Mediu pentru SC KRONOSPAN TRADING SRL Sebeș, str. Mihail Kogălniceanu nr. 59, județul Alba. KRONOSPAN TRADING SRL cu sediul în localitatea Sebeș, str. Mihail Kogălniceanu nr. 59, Camera nr.1/12, Et.1, județul Alba, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizaţiei Integrate de Mediu nr. […]