Curier Județean

Unde vor fi amplasate punctele de prim ajutor în municipiul Aiud, vineri și sâmbătă. Precizări de la reprezentanții primăriei

Ioana Oprean

Publicat

în

Având în vedere faptul că în zilele de vineri și sâmbătă sunt anunțate temperaturi caniculare (cod roșu), Primăria municipiului Aiud, cu sprijinul Societății Naționale de Cruce Roșie – filiala Alba, pune la dispoziția cetățenilor puncte de prim ajutor, astfel:

–  un punct de prim ajutor, inclusiv apă, pe strada Transilvaniei, în fața clădirii Swen, între orele 10:00 – 18:00;

–  un punct de prim ajutor, în fața supermarketului din Piața Agroalimentară, între orele 10:00 – 13:00, în ziua de sâmbătă.

Acțiunea are la bază Protocolul inițiat de conducerea Primăriei municipiului Aiud și încheiat prin HCL nr. 203/2016.

În cadrul punctelor de prim ajutor, cetățenii își vor putea măsura tensiunea arterială și vor putea servi apă potabilă de la dozatorul pus în funcțiune.

Totodată, cetățenii care doresc să servească un pahar cu apă rece o pot face de la dozatorul amplasat în holul sediului Primăriei municipiului Aiud, pe toată durata în care temperaturile rămân caniculare și disconfortul termic este extrem.

De asemenea, cetățenii găsesc un dozator cu apă rece, pe timpul programului de funcționare, în holul din incinta Școlii Gimnaziale „Axente Sever” din Aiud.

Reamintim faptul că, cișmeaua din Piața Agroalimentară este funcțională, iar apa este potabilă.

Citiți si FOTO: Crucea Roşie Română Filiala Alba vine în ajutorul populaţiei afectate de caniculă din municipiile Alba Iulia şi Aiud, în toate zilele aflate sub cod galben şi portocaliu

Recomandăm cetățenilor să evite deplasările între orele 11:00 – 18:00”, transmit reprezentanții primăriei Aiud.

foto: arhiva


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Accident rutier pe autostrada A10: Adolescent de 19 ani, rănit după impactul dintre două mașini sensul de mers Aiud-Turda

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier pe autostrada A10: Adolescent de 19 ani, rănit după impactul dintre două mașini sensul de mers Aiud-Turda Un accident rutier a avut loc sâmbătă după-masa pe autostrada A10 Sebeș-Turda. Un adolescent de 19 ani a fost rănit după impactul dintre 2 autoturisme pe sensul de mers Aiud-Turda. Citește și: VIDEO | Accident rutier […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | ,,Ziua Curățeniei” Ocna Mureș: Sute de voluntari au ecologizat numeroase străzi, parcuri, terenuri din oraș

Ioana Oprean

Publicat

în

,,Ziua Curățeniei” Ocna Mureș: Sute de voluntari au ecologizat numeroase străzi, parcuri, terenuri din oraș Sâmbătă, 19 septembrie 2026, Primăria orașului Ocna Mureș ,Casa de Cultură , Ion Sângerean”, în parteneriat cu Asociația ,,Let’s Do It, Romania”, au organizat acțiunea ecologică ,,Ziua Curățeniei” Ocna Mureș. Alături de sute de voluntari din instituțiile de învățământ (școli, […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Accident în lanț în Alba Iulia: Trei mașini s-au ciocnit în zona Carolina Mall

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident în lanț în Alba Iulia: Trei mașini s-au ciocnit în zona Carolina Mall Un accident rutier a avut loc sâmbătă, în jurul orei 14.00, în Alba Iulia. Trei mașini s-au ciocnit în zona Carolina Mall. Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier produs […]

Citește mai mult