Rămâi conectat

Actualitate

Un șofer din Alba, daune materiale de 9000 de lei, după ce mașina sa a fost lovită de un tren. SNCFR, învinsă în instanţă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Victorie pentru un şofer din Alba, care a obţinut în instanţă daune materiale şi morale din partea companiei CFR SA după ce a fost implicat într-un accident la o trecere la nivel cu calea ferată.

Accidentul feroviar a avut loc în 25 iulie 2019, iar o primă decizie în instanţă a fost pronunţată la Judecătoria Aiud pe data de 5 aprilie 2021. M. Ioan Florin a solicitat daune morale în valoare de 30.000 de euro, respectiv plata sumei de aproximativ 35.000 de lei reprezentând contravaloarea daunelor suferite de autoturismul avariat în accident. În final a obţinut daune materiale de aproape 9.000 de lei şi daune morale de 500 de euro.

Reclamantul susţine în plângere că accidentul s-a produs din cauza faptului că cei de la CFR nu au curăţat vegetaţia din apropierea căii ferate, lucru care a făcut imposibilă vizualizarea liniei şi a trenului care a trecut exact în momentul în acre acesta traversa calea ferată.

”Singurul indicator care semnalizează trecerea de nivel cu calea ferata este Crucea lui Andrei, întrucât vegetaţia crescută excesiv de o parte si de alta a căii ferate obtura vizibilitatea şi implicit apropierea vreunui tren făcând imposibilă asigurarea si angajarea autoturismului în traversare. A fost nevoit să se apropie cat mai mult de calea ferata pentru a se putea asigura şi angaja în traversare, însă imediat a fost lovit de tren, impact imposibil de evitat”, a susţinut şoferul din Teiuş. Acesta a mai precizat că garnitura de tren nu a lansat semnale care avertizează apropierea trenului de punctul de trecere a drumului.

Pericol pentru conducătorii auto

”La momentul producerii impactului, la faţa locului, se aflau şi alţi conducători auto care au afirmat că, anterior traversării liniei de cale ferată, eşti nevoit să cobori din maşină pentru a te asigura, însă nu ai garanţia că odată revenit la volan şi angajat în traversare nu eşti lovit de tren. Alţi şoferi care tranzitează zona au afirmat ca «această traversare reprezintă un pericol pentru conducătorii auto, ca îi omoară»”, se mai susţine în acţiunea civilă. Bărbatul a completat că viaţa i-a fost pusă în pericol prin neglijenţa companiei CFR de a întreţine, toaleta şi curăţa zona de vegetaţie crescută excesiv în imediata apropiere a trecerii de nivel cu calea ferată.

Reclamantul mai susţine că accidentul acestuia nu este un caz particular, în luna noiembrie 2019 şoferul unui camion decedând şi o persoană fiind rănită grav după ce un tren a lovit camionul. Reprezentanţii Regionalei CFR Braşov au solicitat respingerea plângerii şi au precizat că, potrivit celor reţinute în cauză de IPJ Alba, accidentul s-a produs din cauza nerespectării regulilor de ciruculaţie privind trecerea la nivel cu calea ferată. De asemenea, au prezentat fotografii care atestă faptul că vegetaţia era curăţată, dar s-a demonstrat că acestea erau realizate ulterior producerii accidentului.

Un martor a declarat că în dimineaţa respectivă a oprit la trecerea la nivel de cale ferată şi a sesizat că, în faţa sa, oprise şi reclamantul, însă acesta a depăşit puţin limita de trecere şi a fost lovit de tren. ”Ca atare, se constată, de la bun început, că reclamantul a nerespectat dispoziţiile legale, oprind autovehiculul după indicatoarele Stop, Atenţie la tren şi Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere, vizibil amplasate în zonă. Martorul a arătat că, în ziua respectivă, vegetaţia din zona de siguranţă a căii ferate era crescută, arătând că planşele fotografice depuse de pârâtă nu redau situaţia de la data accidentului, ele fiind realizate ulterior, când vegetaţia a fost curăţată”, se susţine în hotărârea instanţei de jduecată din Aiud.

Şoferi obligaţi să coboare din maşină pentru a se asigura

Alţi doi martori au confirmat faptul că în ziua evenimentului vegetaţia din zona căii ferate era exagerat de crescută, şoferii neavând vizibilitate pentru a se asigura la trecerea la nivel de cale ferată, fiind nevoiţi să coborare din maşini în acest sens.

”Din coroborarea depoziţiilor martorilor cu planşele fotografice menţionate, instanţa reţine că reclamantul a dovedit că fapta ilicită a pârâtei, săvârşită cu forma de vinovăţiei a culpei prin neglijenţă, de natură a antrena răspunderea civilă delictuală a acesteia. Este reprezentată de neglijenţa de a întreţine zona de siguranţă a căii ferate de la km 405 + 520, situată între staţiile Teiuş-Aiud, pe raza localităţii Beldiu, contrar prevederilor art. 22 alin. 1 şi 36 lit. a) şi e) din OUG nr. 12/1998. Sub acest aspect, nu prezintă relevanţă că pârâta a încheiat un contract de prestări servicii, important fiind ca, în concret, spaţiul menţionat să fie întreţinut corespunzător, pârâta beneficiind de căi procesuale distincte în ipoteza în care fapta ilicită a fost generată de o neexecutarea a unui contract de antrepriză încheiat cu un terţ. De asemenea, nici fapta mecanicului de locomotivă de a nu emite semnalul sonor nu poate exclude fapta ilicită a pârâtei”, a completat Judecătoria Aiud.

Magistratul a reţinut că compania de căi ferate are o contribuţie de ¼ (o pătrime) la producerea prejudiciului suferit de reclamant, restul fiind reţinut în sarcina acestuia pentru că nu a respectat indicatoarele de la trecerea de cale ferată. I-au fost acordate daune materiale în valoare de 8.729,5 lei, precum şi echivalentului în lei la data plăţii a sumei de 500 Euro reprezentând daune morale. Hotărârea Judecătoriei Aiud putea fi contestată cu apel în 30 de zile de la comunicare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Apa de la robinet, gratuită pentru clienții restaurantelor și cantinelor

Unirea Ziarul

Publicat

în

Apa de la robinet, gratuită pentru clienții restaurantelor și cantinelor Legea nr. 96/2024 care vizează reglementarea accesului gratuit al clienților restaurantelor și cantinelor la apă potabilă de la robinet a fost oficializat săptămâna aceasta, prevederile sale urmând să se aplice începând din 18 aprilie 2024. Totuși, în forma sa finală, prevederea nu instituie o obligație […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea