Actualitate
Un medicament utilizat împotriva hepatitei C, poate suprima în mod considerabil replicarea Covid-19: STUDIU
Simeprevir, un medicament utilizat împotriva virusului hepatitei C, poate suprima în mod considerabil replicarea noului coronavirus2, a relevat un studiu internaţional condus de cercetători din Hong Kong, potrivit unui comunicat emis luni de Universitatea Chineză din Hong Kong (CUHK).
De la începutul anului 2020, cercetători de la CUHK şi de la Universitatea din Hong Kong au colaborat cu peste 30 de oameni de ştiinţă din laboratoare locale şi din alte ţări pentru a căuta o substanţă medicamentoasă eficientă pentru tratatarea COVID-19.
Folosind o combinaţie de tehnici din biochimie, biologie celulară şi chimie computaţională, echipa de cercetători a descoperit că Simeprevir poate ataca simultan două proteine virale importante care deţin un rol esenţial în replicarea virală.
Simeprevir este până în prezent singurul medicament antiviral ce poate ataca mai mult de o proteină a virusului SARS-CoV-2, notează Xinhua.
Billy Wai Lung Ng, profesor la Facultatea de Medicină a CUHK, a declarat că Simeprevir este un agent antiviral utilizat în tratarea hepatitei C prin inhibarea activităţii proteazei virale, astfel încât să se suprime replicarea virală.
Michael Chi Wai Chan, profesor asociat la Şcoala de Sănătate Publică din cadrul Facultăţii de Medicină a HKU, a declarat că echipa de cercetători a evaluat efectul antiviral al Simeprevir împreună cu Remdesivir. Rezultatele au demonstrat că în cazul administrării a 3,3 ľM de Remdesivir şi Simeprevir, efectul antiviral a crescut de peste 100 de ori în comparaţie cu administrarea doar a Remdesivir.
David Shu Cheong Hui, expert în pneumologie în cadrul CUHK, a declarat că studii recente au sugerat că vaccinurile şi medicamentele existente ar putea să nu poată combate în mod eficient mutaţiile emergente ale virusului.
”În plus, epidemiile recurente de coronavirus din ultimele două decenii sugerează că virusul poate deveni o problemă sanitară persistentă, care ameninţă sănătatea la nivel global. Prin urmare, este esenţial să ne lărgim oferta terapeutică în pregătirea viitoarei pandemii de coronavirus”, a precizat Hui.
Rezultatele studiului au fost publicate în jurnalul internaţional ACS Central Science.
Sursa: stiripesurse.ro

Actualitate
Vacanță în Grecia 2022: Atenționare de călătorie din partea MAE. Avertizare de caniculă și pericol de incendii de vegetație
Vacanță în Grecia 2022: Atenționare de călătorie din partea MAE. Avertizare de caniculă și pericol de incendii de vegetație
Ministerul Afacerilor Exterene a informat cetățenii români care se află sau intenționează să călătorească în Republica Elenă, pentru următoarea perioadă a lunii august, faptul că autoritățile locale au emis o avertizare meteo de caniculă și pericol de incendii de vegetație.
Potrivit MAE, Serviciul Naţional grec de Meteorologie (EMY) a emis, pentru perioada 18-21 august, pe întreg teritoriul elen, o avertizare meteo de caniculă, cu temperaturi care pot atinge valoarea de 42 de grade Celsius.
„În context, autorităţile elene au emis şi o avertizare privind creşterea riscului apariţiei incendiilor forestiere, producerea acestora fiind favorizată de temperaturile mai ridicate cu 4-7 grade Celsius faţă de media normală în această perioadă a anului, gradul foarte scăzut de umiditate (sub 10%) al combustibililor naturali (ex: crengi / vegetaţie / frunze / ace de pin uscate) şi existenţa condiţiilor de propagare rapidă a unor potenţiale focare din cauza vântului care va înregistra în această perioadă viteze de peste 60 kilometri/oră”, arată sursa citată.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena +302106710035 şi Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 şi Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.
MAE recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, www.meteoalarm.org şi reaminteşte că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia Călătoreşte în siguranţă, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.
Actualitate
Ce se întâmplă cu compensarea la carburanți. Premierul Ciucă: La sfârșitul lunii septembrie vom avea evaluarea completă a măsurii
Ce se întâmplă cu compensarea la carburanți. Premierul Ciucă: La sfârșitul lunii septembrie vom avea evaluarea completă a măsurii
Vorbind despre măsura de compensare voluntară cu 50 de bani a prețurilor la pompă la carburanți, introdusă în data de 1 iulie, premierul Nicolae Ciucă a spus că „ne aflăm deja la jumătatea intervalului de timp prin care am asigurat acea decizie de compensare a creșterii prețului la carburanți și putem să identificăm faptul că încă din momentul în care s-a luat această decizie prețul la carburant a scăzut”.
„La sfârșitul lunii septembrie vom avea evaluarea completă a măsurii pe care am luat-o la nivelul Guvernului, măsură care a fost foarte bună în sensul că am putut vedea cu toții impactul pe care l-a produs în reglarea prețurilor la carburanți.”, a declarat miercuri premierul Nicolae Ciucă.
Datele din aplicația Monitorul Prețurilor, gestionată de Consiliul Concurenței, unde sunt afișate prețurile la carburanți fără reducerea de 0,5 lei/l (care este însă aplicată la casă), arată că în București, cel mai mic preț la benzina standard este la stația Petrom (str. Doctor Herescu), respectiv 7,99 lei. Aplicând reducerea de 50 de bani rezultă un preț de 7,49 de lei.
La aceeași stație, prețul la motorina standard este azi la nivelul de 8,61 de lei, ceea ce înseamnă 8,11 lei cu reducerea de 50 de bani.
Sursa: hotnews.ro
Actualitate
COVID 17 august 2022, în România: 7.500 de cazuri noi de coronavirus și 40 decese, în ultimele 24 de ore
COVID 17 august 2022, în România: 7.500 de cazuri noi de coronavirus și 40 decese, în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.500 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 3.900 mai multe față de ziua anterioară. 1.492 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 354 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.701 cu 274 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 274 persoane, cu 6 mai puține față de ziua anterioară. Din cei 274 pacienți internați la ATI, 243 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 476 sunt minori, 472 fiind internați în secții, cu 80 mai puțini față de ziua anterioară și 4 la ATI, cu 1 mai mult decât în ziua anterioară.
Până astăzi, 66.417 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
În intervalul 16.08.2022 (10:00) – 17.08.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 42 decese (23 bărbați și 19 femei), dintre care 2 raportate anterior intervalului de referință.
Dintre cele 42 decese, 4 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 11 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 14 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 13 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.036 teste RT-PCR ( 3.168 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.868 la cerere) și 23.626 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.379.741 teste RT-PCR și 11.038.930 teste rapide antigenice.
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
VIDEO| ACCIDENT rutier MORTAL pe șoseaua Geoagiu – Orăștie: Doi bărbați și-au pierdut viața după ce au intrat cu mașina într-o autoutilitară
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
FOTO| Gest de omenie făcut de un polițist originar din Alba: Și-a oferit geaca unor femei pentru a le feri de ploaie, la Mănăstirea Nicula
-
Sportacum 23 de ore
AFC Unirea 1924 Alba Iulia achită datoriile către Al. Giurgiu și Bicheși, în speranța că scapă de depunctare!
-
Actualitateacum 22 de ore
Modificarea Legii Pensiilor: Ce spune ministrul Muncii despre o nouă formulă de calcul
-
Ştirea zileiacum 24 de ore
FOTO| Revedere emoționantă după 30 de ani: Cum și-a regăsit un tânăr originar din Alba fratele abandonat, cu ajutorul polițiștilor
-
Ştirea zileiacum 20 de ore
Cum a dat un samsar de mașini din Alba „țepe” de zeci de mii de euro. Ce au decis magistrații
-
Politică Administrațieacum 22 de ore
Comunicat de presă| PSD Sebeș solicită lucrări de refacere la Parcul Tineretului, nu soluții improvizate și cârpeli!
-
Actualitateacum 23 de ore
Suprafața afectată de secetă, în România, a ajuns la peste 351.000 de hectare. Alba, printre județele afectate