Rămâi conectat

Actualitate

Un grup de elevi din România a impresionat juriul unui concurs NASA. Au prezentat proiectul unei stații spațiale

Ziarul Unirea

Publicat

în

Un grup de elevi din România a impresionat juriul unui concurs NASA. Au prezentat proiectul unei stații spațiale

Un juriu din Statele Unite a fost impresionat de către un grup de elevi români, în cadrul unui concurs organizat de NASA, unde elevii au prezentat proiectul unei stații orbitale independente.

Elevii au inclus în proiectul lor şi curățarea orbitei Pământului cu ajutorul unui sistem de drone. Deși au fost distinși acolo la concursul din Statele Unite, din păcate nu vor putea să meargă să-și ridice premiile pentru că nu au banii necesari transportului și cazării.

Echipa de cercetători de la Liceul Ovidius din Constanța a lucrat timp de opt luni la proiectul pentru NASA.

Populația de pe Pământ este în continuă creștere în timp ce resursele și spațiul nu. Tocmai de aceea Agenția Spațială Americană caută idei de la cei mai tineri pentru orașele viitorului.

Zeci de mii de resturi de sateliţi și rachete orbitează în jurul planetei și pun în pericol echipamentele aflate încă în stare de funcționare sau viitoarele lansări. Elevii din Constanța au găsit o soluție și pentru această problemă. Un sistem format din drone cibernetice care culeg fiecare bucată de metal și o transportă la o stație de reciclare care va orbita Pământul.

Aceste proiecte inteligente au adus celor 25 de elevi de la Liceul Teoretic Ovidius din Constanța locul 3 și mențiuni speciale la concursul NASA. Pentru a putea să-și ridice premiile ar trebui să meargă în Statele Unite ale Americii. Nu au însă resursele necesare și nici școala nu le poate acoperi cheltuierile.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții  riști să rămâi repetent

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții  riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]

Citește mai mult

Actualitate

Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea