Un deputat din județul Alba, fost primar, trimis în judecată de DNA. Este acuzat de abuz în serviciu
Un deputat din județul Alba, fost primar, trimis în judecată de DNA. Este acuzat de abuz în serviciu
Daniel Gheorghe Rusu, deputat din județul Alba și fost primar al comunei Șpring, a fost trimis în judecată de către DNA pentru abuz în serviciu. La momentul actual acesta face parte din partidul Forța Dreptei, în trecut fiind membru AUR.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
RUSU DANIEL GHEORGHE, la data faptelor primar al comunei Șpring, județul Alba, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul (4 fapte din care 2 în formă continuată),
– participație improprie la fals intelectual, în formă continuată,
SC TRANSILVANIA TOTAL INVEST SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
S.F.N., administrator al SC Transilvania Total Invest SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada 2016-2020, inculpatul Rusu Daniel Gheorghe, în calitate de primar al comunei Șpring, județul Alba, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară, în contextul în care, în mod nelegal:
– ar fi dispus, pe o perioadă de aproximativ șapte luni, ca în timpul programului de lucru mai mulți angajați ai instituției pe care o conducea și angajați ai Filialei Județene Alba a Comunelor din România (delegați să-și desfășoare activitatea în cadrul Primăriei comunei Șpring) să desfășoare, folosind utilaje ale primăriei, lucrări de construire la trei imobile, dintre care două aparțineau edilului. Ulterior, inculpatul Rusu Daniel Gheorghe ar fi determinat o subordonată să consemneze, fără vinovăție, date necorespunzătoare adevărului, cu ocazia completării foilor colective de prezență deși cunoștea faptul că numărul de zile lucrate de către angajații respectivi, menționate la rubrica ”zile lucrate”, nu ar fi corespuns adevărului.
– ar fi achitat administratorului SC Transilvania Total Invest SRL suma de 82.000 lei reprezentând contravaloarea unor servicii de curățare pășuni în condițiile în care activitățile respective nu ar fi fost executate, societatea nedispunând de resursa umană și utilajele necesare executării acelor obligații contractuale;
– ar fi dat spre folosință unei persoane o suprafața de 8,5 hectare de pășune pe termen nelimitat și gratuit;
– ar fi închiriat de la o societate comercială o suprafață de teren de 6.326,5 m.p. pentru a parca trei utilaje/autospeciale ce aparțineau primăriei comunei Șpring.
Prin demersurile menționate mai sus a fost produs primăriei comunei Șpring și Filialei Județene Alba a Comunelor din România un prejudiciu total de 175.376 lei.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin celor trei inculpați.
Primăria comunei Șpring și Filiala Județeană Alba a Comunelor din România s-au constituit parte civilă în procesul penal.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane
INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane Un incendiu de proporții a izbucnit marți în jurul orei 13.00, în localitatea Strungari. Focul a curpins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. La fața locului […]
Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud
Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud Compania Cupru Min Abrud organizează cerere de ofertă cu plic închis pentru achiziția „Studiu de fezabilitate pentru construcția unei uzine metalurgice”. Citește și: VIDEO | Ideea deschiderii unui nou combinat de prelucrare a cuprului în Alba, […]
FOTO | Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită”
Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită” Grefierii din Alba au organizat o acțiune de protest, marți, 1 iulie 2025, în fața clădirii în care își desfășoară activitatea atât Curtea de Apel Alba Iulia cât și Instituția Prefectului-Județul Alba. Grefierii și-au exprimat […]