Curier Județean

Trei hoţi prinşi de poliţişti într-o singură zi. Ce mai fură hoţii din Alba Iulia?

Bogdan Presecan

Publicat

în

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au reuşit luni, 21 mai, să îi prindă pe principalii suspecţi de comiterea mai multor furturi pe raza municipiului nostru.

Primul caz este cel al lui M.E.A., de 29 de ani, din judeţul Sălaj, care locuieşte fără forme legale pe raza municipiului Alba Iulia, fiind principalul suspect de comiterea mai multor furturi din boxe comise pe raza municipiului Alba. Potrivit IPJ Alba, din primele cercetări a rezultat că tânărul a pătruns, în noaptea de 20/21 mai, a.c., folosindu-se de chei potrivite în boxa unui bloc situat pe strada Bucovinei din Alba Iulia de unde a sustras bunuri, în valoare de 500 de lei.

Cu ocazia percheziţiei efectuate la locuinţa din Alba Iulia a lui M.E.A, au fost identificate şi bunuri aparţinând unor persoane din Alba Iulia, provenite din furturi reclamate la sfârşitul lunii decembrie 2011 şi în cursul lunii mai 2012. Bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore şi este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat precum şi pentru stabilirea întregii sale activităţi infracţionale.

Cel de-al doilea caz, rezolvat de poliţiştii din Alba Iulia, luni, 21 mai, este mai interesant, prin prisma faptului că făptaşul este un hoţ de ocazie. Furtul la care facem referire în rândurile de mai jos s-a petrecut şi a fost sesizat in cursul lunii ianuarie 2012.

Poliţiştii au stabilit în urma cercetărilor efectuate că în date de 18 ianuarie, 2012, E.C.N., de 34 de ani, din comuna Sîncel, în timp ce efectua lucrări de zugrăvire a unui birou din clădirea unei instituţii publice din Alba Iulia, a forţat sertarul de la masa de lucru al unui angajat şi a sustras un card bancar şi un bileţel pe care era notat codul pin al cardului după care a extras de la mai multe bancomate de pe raza municipiilor Alba Iulia şi Blaj, suma totală de 4.000 de lei. Faţă de E.C.N., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi efectuare de operaţiuni financiare prin utilizarea unui instrument de plată electronic fără consimţământul titularului instrumentului respectiv.

Tot la data 21 mai, poliţiştii de investigaţii criminale l-au identificat pe S.O.M., de 21 de ani, din Alba Iulia, care este principalul suspect de comiterea unui furt dintr-un autovehicul parcat.

Se pare că în noaptea de 17/18 mai, tânărul s-a deplasat pe strada Gladiolelor din Alba Iulia şi prin efracţie, a sustras din interiorul unui autoturism parcat, un portmoneu în care se afla o sumă de bani, precum şi documente de identitate şi ale autoturismului. S.O.M. este acum cercetat penal în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat precum şi pentru stabilirea întregii sale activităţi infracţionale. Furtul calificat este pedepsit în România cu închisoare de la 3 la 15 ani.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

19-20 septembrie 2026 | Festivalul Toamna Cugireană 2026, la Cugir: Concert The Urs, Andia, foc de artificii, spectacol folcloric, târg de producători locali și parada toamnei, la poalele Drăganei. Programul

Ioana Oprean

Publicat

în

19-20 septembrie 2026 | Festivalul Toamna Cugireană 2026, la Cugir: Concert The Urs, Andia, foc de artificii, spectacol folcloric, târg de producători locali și parada toamnei, la poalele Drăganei. Programul A început numărătoarea inversă pentru cel mai așteptat weekend al anului la Cugir. În perioada 19-20 septembrie 2026, urmează o nouă ediție memorabilă a festivalului […]

Citește mai mult

Curier Județean

10 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Bogdan Ilea

Publicat

în

Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 10 septembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]

Citește mai mult

Curier Județean

11-13 septembrie 2026 | Ziua pompierilor din România, sărbătorită la Alba Iulia: Ceremonial militar și religios, avansări în grad, exerciții de descarcerare și prim ajutor, prezentarea tehnicii de intervenție și retragere cu torțe

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua pompierilor din România, sărbătorită la Alba Iulia: Ceremonial militar și religios, avansări în grad, exerciții de descarcerare și prim ajutor, prezentarea tehnicii de intervenție și retragere cu torțe Ziua pompierilor din România va fi sărbătorită la Alba Iulia în perioada 11-13 septembrie 2026. Timp de 3 zile, la Alba Iulia vor fi exerciții de […]

Citește mai mult