Rămâi conectat

Ştirea zilei

Trei femei din Alba trebuie să plătească aproape 1 milion de EURO unei bănci: Povestea unui caz vechi de 14 ani

Ziarul Unirea

Publicat

în

Trei femei din județul Alba, care au lucrat în cadrul unei societăţi comerciale din comuna Mirăslău, trebuie să plătească o sumă imensă către banca pe care au prejudiciat-o.

Dosarul penal a fost închis în luna iunie 2017, după ce Curtea de Apel Alba Iulia a dispus achitarea celor trei persoane, fost administrator şi două foste angajate ale firmei. Instanţa a constatat prescrierea unor infracţiuni şi a aplicat fiecăreia câte o amendă administrativă în valoare de 1.000 de lei.

Procesul a continuat, însă, pe latura civilă şi s-a finalizat pe 27 iulie 2021 printr-o decizie definitivă a Curţii de Apel. Cele trei persoane a fost obligate să plătească daune materiale totale de 3.846.308 lei (circa 780.000 de euro) către Patria Bank (fosta Nextebank şi MKB Romexterra Bank).

Faptele de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune au avut loc în perioada noiembrie 2006 – iunie 2007. În esenţă, angajatele societăţii din Mirăslău (Maria I., Livia D. şi Carina R.) au fost judecate pentru că au întocmit în fals un număr de 52 de adeverinţe de salariu pe numele angajaţilor societăţii şi au contractat astfel un număr similar de credite de nevoi personale.

Creditele obţinute ilegal au fost folosite pentru achitarea unor datorii ale firmei şi la un moment dat nu au mai putut fi plătite, motiv pentru care banca s-a îndreptat împotriva titularilor, angajaţii societăţii comerciale. Marea majoritate a crediteor (40) au avut valoarea de 35.000 de lei.

Instanţa a dispus desfiinţarea tuturor contractelor de credit încheiate în fals pe numele angajaţilor. Prejudiciul iniţial a fost de circa 1,8 milioane de lei şi 5.000 de euro, dar prin actualizarea sumelor s-a ajuns la valoarea de 3,8 milioane de lei, mai mult decât dublu faţă de prejudiciul iniţial.

”În mod corect s-a reţinut de către prima instanţă că cele trei inculpate au contestat întinderea prejudiciului rezultat din comiterea infracţiunilor. Pentru respectarea drepturilor şi a garanţiilor procesuale de care acestea se bucură, la solicitarea acestora, în mod justificat în cauză a fost încuviinţată proba cu expertiza contabilă, raportul fiind întocmit în cauză de expert contabil (…) şi depus la 28.09.2018, apoi a fost completat în sensul că s-a răspuns la obiecţiunile formulate.

Momentul până la care a fost calculat prejudiciul efectiv produs păţii civile a fost până la data sesizării instanţei cu rechizitoriu, iar prejudiciul a fost calculat în funcţie de dispoziţiile contractuale, inclusiv cele privind dobânzile şi penalităţile şi s-a defalcat pe fiecare contract în cauză, ţinându-se seama de plăţile efectiv efectuate în fiecare caz până la data calculului.

Prin urmare suma globală care a rezultat în final şi care a fost reţinută de instanţa de fond a fost 3.846.308 lei cu titlu de daune materiale calculate prin raportul de expertiză contabilă depus în cauză, şi cu privire la această sumă a fost admisă acţiunea civilă. Curtea reţine că nu s-au adus argumente convingătoare care să infirme concluziile raportului de expertiză. Simplul dezacord legat de concluziile acestui raport nu justifică o soluţie de respingere a pretenţilor civile sau de diminuare a valorii prejudiciului”, se precizează în hotărârea definitivă pronunţată la Curtea de Apel Alba Iulia.

Una dintre persoanele judecate a invocat faptul că s-a dispus achitarea în procesul civil, dar magistraţii nu au fost de acord cu aceasta şi au menţinut hotărârea pronunţată de instanţa de fond.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Supermarket-urile NU vor fi închise în weekend: Ciolacu – ”Nu este oportun, nu mai suntem în pandemie”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Supermarket-urile NU vor fi închise în weekend: Ciolacu – ”Nu este oportun, nu mai suntem în pandemie” Marcel Ciolacu a declarat, joi, la începutul ședinței de Guvern, că din semnalele primite din rândul societăţii, rezultă clar că nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Programul de funcționare a supermarketurilor din România nu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea