„Tradătorii încep să ardă, frate!”: Un bărbat din Alba a incendiat baloţii de lucernă ai vecinului și a filmat totul
„Tradătorii încep să ardă, frate!”: Un bărbat din Alba a incendiat baloţii de lucernă ai vecinului și a filmat totul
Un bărbat din Alba a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Blaj la pedeapsa de 2 ani şi 1 lună închisoare sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere și nerespectarea regimului armelor si muniţiilor.

Decizia a fost pronunțată joi, 22 februarie, și poate fi atacată cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
În actul de sesizare, s-a reţinut că persoana vătămată deține o grădină împrejmuită iar în partea din spate a grădinii, la o distanță de aproximativ 130 de metri de poarta de acces, se afla o anexă confecționată din lemn, acoperită cu plăci de azbociment, în care erau depozitați 450 de baloţi de lucernă, dreptunghiulari.
La data de 13.11.2020 în jurul orei 23.00, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi avute cu persoana vătămată, inculpatul a pătruns în grădina acestuia, prin partea din spate a imobilului, după care, folosind o brichetă a incendiat baloţii de lucernă.
Incendiul a cuprins toți baloţii, anexa din lemn în care erau depozitați și s-a extins la alte bunuri aparținând persoanei vătămate, aflate în apropiere, respectiv o toaletă din lemn, o platformă tip remorcă și gardul din stâlpi de lemn cu sârmă ghimpată aflat în spatele anexei.
Inculpatul a rămas în preajma focului aproximativ 10 minute, timp în care, folosind telefonul său mobil a fotografiat și filmat incendiul. În timp ce efectua înregistrarea audio/video inculpatul a făcut următoarea afirmație: “Tradătorii încep să ardă, frate! … cu chibrit, acuma începe!…Avelos pace!”
După cele 10 minute petrecute acolo, inculpatul s-a deplasat la domiciliul său, tot prin partea din spate a grădinii. În urma incendiului au fost distruse anexa din lemn, cei 450 de baloți, toaleta din lemn, o roată de la platformă tip remorcă și gardul din stâlpi de lemn cu sârmă ghimpată, pe o lungime de aproximativ 14 metri.
De asemenea, la data de 16.11.2020, în jurul orei 16.00, inculpatul a predat organelor de poliție un pistol din metal de culoare negru, fără muniție, având atașată o vergea metalică pentru curăţare, armă pe care o deținea fără autorizație la locuința sa, într-o cutie din plastic de culoare neagră, într-un corp de mobilier din camera sa.
La stabilirea modalităţii de executare a pedepsei instanţa a avut în veedre conduita pozitivă adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal, faptul că acesta a achitat parţial prejudiciul dar şi faptul că deşi a mai fost anterior condamnat această condamnare se refere la o amendă penală.
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Inspector de muncă din Alba, reținut după ce ar fi „scurs” informații secrete despre controale: Procurorii îi impută 53 de infracțiuni
Inspector de muncă din Alba, reținut după ce ar fi „scurs” informații secrete despre controale: Procurorii îi impută 53 de infracțiuni Un inspector de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba a fost reținut pentru 24 de ore, după ce procurorii au stabilit că există probe potrivit cărora acesta ar fi divulgat în mod […]
Foto | Faleză pe Râul Târnava Mare, la Blaj: Ce demersuri de ultim moment fac autoritățile locale
Faleză pe Râul Târnava Mare, la Blaj: Ce demersuri de ultim moment fac autoritățile locale Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar a anunțat că va participa miercuri, 15 iulie 2026, împreună cu echipa tehnică din cadrul Primăriei Municipiului Blaj și proiectantul, la o întâlnire la sediul Administrației Bazinale de Apă Mureș, unde se va discuta […]
A abordat o femeie pe centura municipiului Alba Iulia, pentru a întreține relații sexuale contra cost, apoi a violat-o și i-a furat geanta cu 300 de lei. Bărbat din Galda de Jos, reținut de polițiști
A abordat o femeie pe centura municipiului Alba Iulia, pentru a întreține relații sexuale contra cost, apoi a violat-o și i-a furat geanta cu 300 de lei. Bărbat din Galda de Jos, reținut de polițiști Un bărbat de 35 de ani, din Galda de Jos, a fost reținut de polițiști după ce a abordat o […]









