Cultură Educație
Totul despre pensiile anticipate
Autorităţile au decis să deblocheze pensionările anticipate, după ce acest proces a fost suspendat de executiv în vara anului trecut. Prin urmare, încă din primele zile lucrătoare ale lui 2011, multe dintre casele judeţene de pensii au fost luate cu asalt de românii care îndeplinesc condiţiile pentru a ieşi la pensie mai devreme, dar nu au putut depune cereri în acest sens.
Concret, potrivit actualei legi a pensiilor – în vigoare de la 1 ianuarie anul acesta -, cei care mai au cinci ani până la vârsta standard de pensionare (63 de ani la femei şi 65 de ani la bărbaţi) se pot pensiona anticipat sau anticipat parţial, în acest ultim caz penalizarea maximă fiind însă de 45%. Astfel, primul tip de pensie li se aplică celor care au depăşit cu mai mult de opt ani stagiul complet de cotizare (35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi), cărora nu li se va aplica niciun fel de penalizare. Însă cei care au cotizat mai puţin de opt ani peste stagiul stabilit de lege vor primi o pensie redusă cu 0,75% pentru fiecare lună de anticipare, ajungând până la maximum 45%.
lPenalizare ridicată de la 30% la maximum 45%
Asta, în condiţiile în care vechea lege a pensiilor prevedea că penalizarea maximă din banii pentru bătrâneţe ajungea la cel mult 30% din valoarea stabilită prin calculul bazat pe contribuţiile angajatului de-a lungul vieţii. „Au fost deblocate pensionările anticipate, pentru că sunt prevăzute de noua lege a pensiilor, însă penalizarea este mare, de 45%, aproape jumătate din pensia cuvenită”, a explicat ministrul muncii, Ioan Botiş. Însă legea prevede şi o excepţie. Este cazul „persoanelor care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă, cauzată de extracţia şi prelucrarea minereurilor neferoase cu conţinut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, respectiv, Baia Mare, Copşa Mică şi Zlatna, pe o rază de opt kilometri în jurul acestor localităţi”. Aceştia „beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare”.
În plus, în noul act normativ se mai arată că cererile pentru pensionarea înainte de termen pot fi depuse doar în momentul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege. Şi, potrivit reprezentanţilor Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale (CNPAS), o nouă modificare adusă de Legea pensiilor este aceea că, în momentul în care pensionarul aflat în pensie anticipată atinge vârsta standard, va trece „din oficiu” la pensia clasică, pe limită de vârstă, fără să mai fie nevoie de depunerea unei cereri.
lPensia anticipată,
soluţia şomerilor trecuţi de 50 de ani
Deblocarea pensionărilor anticipate a reprezentat soluţia salvatoare pentru mulţi dintre românii care au rămas fără loc de muncă la o vârstă critică, oameni trecuţi de 50 de ani, care preferă o pensie chiar şi redusă cu 45% decât ajutorul de şomaj pe o perioadă scurtă. (E.Z.)

Cultură Educație
24 ianuarie 2022: Unirea Principatelor Române, sărbătorită de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba în mediul online
24 ianuarie 2022: Unirea Principatelor Române, sărbătorită de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba în mediul online
Luni, 24 ianuarie 2022, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba propune publicului un program dedicat Unirii Principatelor Române, care poate fi urmărit online, pe pagina de socializare a instituției, începând cu ora 09.00.
Citește și: 24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza
Pornind de la simbolistica evenimentului rămas în istorie și sub numele de Mica Unire, documentat în colecțiile bibliotecii de Ana Maria Pienar, bibliograful instituției, echipa bibliotecii a pregătit diverse momente și materiale, care vor fi postate pe tot parcursul zilei.
Recomandări de carte pentru copii și adulți, expoziții tematice, lecturi și prezentări video, informații inedite despre evenimentul care a contribuit la realizarea statului național unitar român, dar și incursiuni în memoria culturală a românilor, oferite de prof. Daniela Floroian, prin intermediul unor tablouri și fotografii celebre ce ilustrează atât portul popular la 24 ianuarie 1859, cât și hora la români, Hora Unirii, toate se regăsesc în programul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
Dincolo de oferta online, vă așteptăm să ne treceți pragul și să descoperiți numeroasele titluri dedicate primului domnitor al Principatelor Unite, volume în care puteți găsi atât corespondențe, acte, scrisori și documente, cât și legende și mărturii despre Alexandru Ioan Cuza și Mica Unire.
Activitățile sunt organizate de Consiliul Județean Alba și de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și se derulează în cadrul proiectului 4.7 Zile Speciale.
Cultură Educație
24 ianuarie 2022: Un mini-documentar dedicat unuia dintre cele mai cunoscute tablouri despre Unirea Principatelor va fi lansat la New York
24 ianuarie 2022: Un mini-documentar dedicat unuia dintre cele mai cunoscute tablouri despre Unirea Principatelor va fi lansat la New York
Un episod special al seriei permanente „Istoria României într-un obiect”, dedicat uneia dintre cele mai cunoscute lucrări de artă asociate acestui important moment istoric, „Proclamarea Unirii Principatelor – un tablou de Theodor Aman”, va fi lansat la ICR New York pe 24 ianuarie.
Citește și: 24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza
Luni, începând cu ora 21.00, ora României, pe canalele de social media ale Institutului (Facebook, Instagram, YouTube) va avea loc premiera mini-documentarului „Proclamarea Unirii Principatelor – un tablou de Theodor Aman”, care va explica publicului american circumstanţele unirii Moldovei şi Ţării Româneşti pornind de la viziunea plastică a unuia dintre întemeietorii picturii româneşti moderne.
Proiectul este realizat în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti (MNIR), textul şi prezentarea video aparţinându-i specialistei MNIR, dr. Cristina Păiuşan-Nuică. Conceptul filmului este semnat de Bogdan Opreanu.
Tabloul „Proclamarea Unirii Principatelor” surprinde momentul în care, la Bucureşti, în sala Adunării Elective, Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Ţării Româneşti după ce, în prealabil, avusese loc alegerea sa în fruntea Moldovei. Potrivit Cristinei Păiuşan-Nuică, „Proclamarea Unirii Principatelor, capodoperă din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României şi simbol al naţiunii române, poate fi asemănat, ca importanţă istorică şi tehnică de a surprinde tensiunea momentului, cu lucrarea lui John Trumbull Declaration of Independence, păstrată în rotonda Capitoliului, tablou-simbol al naţiunii americane”.
Una dintre seriile cel mai bine primite ale programului nostru, „The History of Romania in One Object”/ „Istoria României într-un obiect” a fost lansată în luna mai a anului 2020 şi derulată în parteneriat cu câteva mari muzee româneşti: Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, Muzeul de Istorie a Moldovei din Iaşi, Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa.
Prin intermediul acestui proiect au fost prezentate până acum nu mai puţin 38 de exponate, artefacte şi vestigii reprezentative pentru istoria ţării noastre.
sursa: news.ro
Cultură Educație
Bacalaureat 2022 la MATEMATICĂ: Programa pentru profilele mate-info, tehnologic, științele naturii și pedagogic a fost anunțată de Ministerul Educației
Bacalaureat 2022 la MATEMATICĂ: Programa pentru profilele mate-info, tehnologic, științele naturii și pedagogic a fost anunțată de Ministerul Educației
Oficialii de la Ministerul Educației au publicat programa pentru examenul de Bacalaureat din acest an.
Citește și: CALENDAR BACALAUREAT 2022: Programul probelor pentru sesiunile din VARĂ și din TOAMNĂ
Reprezentanții Ministerului Educației au publicat noile programe pentru examenul de Bacalaureat 2022, care sunt, în mare măsură cele ce au fost aprobate prin ordinul de ministru nr. 3.237 din 2021.
Din fiecare disciplină pentru examen, care se învață în anul terminal, ministerul a eliminat anumite conținuturi, dar diferențele sunt mici față de acum doi ani, când a fost tăiată toată materia din semestrul al II-lea.
CLICK AICI PENTRU PROGRAMA LA MATEMATICĂ LA BACALAUREATUL 2022
Citește și: ADMITERE la colegiile militare 2022: CALENDARUL probelor birourile de RECRUTARE. La Colegiul Militar Mihai Viteazul Alba Iulia, 120 de posturi sunt scoase la CONCURS
Pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.
Perioada de înscriere pentru sesiunea de vară începe din 23 mai. În perioada 20-23 iunie sunt probele scrise, iar afișarea primelor rezultate va avea loc pe 27 iunie.
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Mesaje de SFINŢII CONSTANTIN şi ELENA 2022. Ce SMS-uri, felicitări, urări puteţi trimite celor dragi cu ocazia zilei de nume
-
Actualitateacum 8 ore
Titularizare 2022, în Alba: LISTA posturilor disponibile și CALENDARUL concursului
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
20 mai, declarată Ziua Mondială a Albinelor. Misterul dispariției micilor insecte
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
Caz MACABRU în Alba: Bărbat găsit decedat în mașină, în zona Vinț
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Dan Buda, directorul național de vânzări Elit: „Pentru Elit, grija pentru clienți nu este doar un mod de lucru uzual, ci este una dintre valorile de bază a companiei”
-
Ştirea zileiacum 24 de ore
Înșelătorie cu „magnet” la Alba Iulia: Ce este metoda „șmen” și cum au fost păcăliți mai mulți cetățeni. Țepar notoriu, condamnat la închisoare
-
Actualitateacum 24 de ore
Pâinea ar putea ajunge să coste chiar mai mult de şase lei. Bogdan Hossu: Puterea de cumpărare a cetăţeanului a scăzut cu 30%
-
Curier Județeanacum 23 de ore
FOTO| Revederea promoției 2012 a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia: Absolvenții au depănat amintiri cu părinții profesori
-
Actualitateacum 22 de ore
Vangelis a încetat din viață la vârsta de 79 ani. Compozitorul grec, autor al unei coloane sonore premiată cu Oscar
-
Ştirea zileiacum 22 de ore
FOTO| Podul de la Valea Galbenă, „măturat” de inundațiile care au avut loc la Arieșeni, a fost refăcut în totalitate. Anunțul vicepreședintelui CJ Alba, Marius Hațegan
-
Sportacum 10 ore
Astăzi, ora 18.00, Avântul Reghin – Unirea Alba Iulia | Toate punctele, sau… retrogradare, pentru “alb-negri”!
-
Actualitateacum 23 de ore
Platforma ce permite schimbarea furnizorului de curent și gaze, în 24 de ore, va fi funcțională în 2022. Declarațiile preşedintelui ANRE