TOATE restricțiile anti-COVID ar urma să fie RIDICATE, până de Paște. Anunțul făcut de Alexandru Rafila
TOATE restricțiile anti-COVID ar urma să fie RIDICATE, până de Paște. Anunțul făcut de Alexandru Rafila
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a explicat că în perioada următoare se vor ridica o parte din restricții, urmând ca până la sărbătorile de Paște să fie ridicate toate restricțiile.
”Nu-mi place să fac astfel de predicții, dar cred că până la Sărbătorile de Paște vom avea o viață relativ normală, poate doar cu recomandarea purtării măștii în interior, în special în zonele aglomerate”, a explicat ministrul Sănătății.
Alexandru Rafila a precizat că ridicarea restricțiilor va ține cont, în primul rând, de gradul de ocupare al spitalelor.
”Având în vedere faptul că tulpina Omicron se transmite mult mai ușor decât tulpinilor anterioare și lucrul acesta este certificat de nr mare de cazuri din România și din întreaga lume. Principalul indicator este numărul de paturi pe care îl avem în spitale, pentru că dacă ne uităm, în București avem o aglomerare în spitale.
CITEȘTE ȘI: Când sunt Paștele ortodox și Paștele catolic în anul 2022. De ce sunt sărbătorite la date diferite?
București, Cluj, Timișoara au cea mai mare creștere, dar nu este o surpriză pentru că sunt orașe cu un tranzit foarte mare, cu un grad mare de circulație.
Săptămânile următoare se va renunța la o parte din restricții, ulterior vom renunța și la starea de alertă, dar totul se va face etapizat, în funcție de gradul de ocupare din spitale.
Această tulpină Omicron se transmite mult mai ușor, inclusiv la persoanele vaccinate. Se transmite mai ușor, nu generează atât de multe cazuri grave, dar remarcăm că formele grave apar mai des la persoanele nevaccinate, este o proporție de 4 la 1.”, a spus Alexandru Rafila, la Radio România Actualități.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
RISC de pene MAJORE de curent înainte de Paște: Prosumatorilor li se cere oprirea invertoarelor, dacă pleacă de acasă
RISC de pene MAJORE de curent înainte de Paște: Prosumatorilor li se cere oprirea invertoarelor, dacă pleacă de acasă Este alertă energetică în Europa înainte de Paşte le 2025. Există riscul unor pene uriaşe de curent din cauza că vom avea supraproducţie, pe fondul unui consum redus, având în vedere că toată lumea intră în […]
„Trenul fără naș”: Un șef de tren CFR, „uitat” în gara Buşteni. Garnitura a plecat fără el şi fără mai mulţi călători. Mecanicul şi-a dat seama abia în staţia următoare
„Trenul fără naș”: Un șef de tren CFR, „uitat” în gara Buşteni. Garnitura a plecat fără el şi fără mai mulţi călători. Mecanicul şi-a dat seama abia în staţia următoare Un șef de tren al CFR Călători a trăit o experiență neobișnuită în urmă cu două zile pe Valea Prahovei, fiind uitat, împreună cu alți […]