Rămâi conectat

Actualitate

Tinerii care se căsătoresc ar putea primi bani de la stat. Care sunt condițiile – PROIECT

Ziarul Unirea

Publicat

în

România trăieşte o adevărată dramă de 28 de ani. Imediat după Revoluţie demografia ţării noastre a luat-o în jos vertiginos. Pierdem în fiecare am mii de locuitori conform statisticilor.

Acest lucru s-ar putea stopa acum, printr-o nouă lege extrem de ambiţioasă. Senatorii vor să ofere stimulente serioase tinerilor de până în 35 de ani ce vor să se căsătorească. Mai mult, vor primi bani şi cei care vor avea al treilea copil.

Aceasta initiativa are drept scop cresterea demografica. Tinerii insuratei trebuie sa aiba nu mai mult de 35 de ani pentru a primi aceasta suma. Banii reprezinta prima pentru recunoasterea contributiei aduse natiunii prin casatorie.
Şi asta nu e tot.

Fericiţii câştigători ai acestor bani vor fi scutiti şi de impozitul pe salariu. In cazul in care divorteaza in primii cinci ani, acestia trebuie sa returneze banii statului, fiecare in proportie de 50%, in termen de 90 de zile de la pronuntarea divortului.

15.000 de lei vor primi si cei care devin parinti pentru a treia oara. Banii reprezinta prima pentru recunoasterea contributiei aduse natiunii. Fondurile necesare pentru acordarea acestor sume de bani vor fi asigurate de Ministerul Muncii.

Sursa: bugetul.ro

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când se dau alocaţiile pentru copii în iulie 2025: Banii, virați fără întârzieri

Ziarul Unirea

Publicat

în

Când se dau alocaţiile pentru copii în iulie 2025: Banii, virați fără întârzieri Marea majoritate a părinților care încasează alocația de stat pentru copii sunt interesați să afle când intră mai exact alocația pe card, data putând varia în anumite situații. În România, alocația de stat se acordă copiilor cu vârsta de până la 18 […]

Citește mai mult

Actualitate

România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune

Ziarul Unirea

Publicat

în

Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea