Teste anti-doping la powerlifting în judeţ
Duminică, 22 mai, la iniţiativa Federaţiei Române de Powerlifting, în colaborare cu Agenţia Naţională Anti-doping, s-a organizat pe raza judeţului Alba o acţiune de testare anti-doping (teste inopinate). Au fost vizaţi sportivii de performanţă, legitimaţi în ramura de sport powerlifting, din judeţ şi din împrejurimi. S-au efectuat 8 teste neanunţate la 7 sportivi juniori şi unul senior. Această acţiune nu este singulară şi face parte din planul de acţiuni a federaţiei în ceea ce priveşte lupta împotriva substanţelor interzise, pe principiul: „unii le dau etno-botanice, noi le facem teste anti-doping”, iar în viitorul apropiat vor urma şi alte acţiuni similare, în competiţii sau în afara concursurilor. „Din păcate, în judeţul Aba suntem singurii care organizează acţiuni anti-doping, însă fondurile de care dispunem pentru asemenea teste sunt extrem de mici, dar în acest context ne bucurăm de sprijinul Agenţiei Naţionale Anti-doping. Sfatul nostru pentru cei care se ştiu «cu musca pe căciulă», este să se apuce de alte «sporturi»!”, a precizat Ovidiu Pănăzan, secretarul general al Federaţiei Române de Powerlifting, organism ce are sediul în Alba Iulia. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto | Alexandra Cazacu (CS Unirea Alba Iulia), două medalii la Campionatul Mondial de Powerlifting, Tineret (U23) din Africa de Sud
Alexandra Cazacu (CS Unirea Alba Iulia), două medalii la Campionatul Mondial de Powerlifting, Tineret (U23) din Africa de Sud Alexandra Cazacu, sportivă legitimată la CS Unirea Alba Iulia, a cucerit două medalii de bronz la Campionatul Mondial de Powerlifting, Tineret (U23) din Africa de Sud. Alexandra Cazacu a concurat la categoria 63 kg tineret (U23) […]
Miriam Bulgaru (CSM Unirea Alba Iulia), victorioasă în Serbia: A depășit o reprezentantă a gazdelor
Miriam Bulgaru (CSM Unirea Alba Iulia), victorioasă în Serbia: A depășit o reprezentantă a gazdelor Victorie pentru Miriam Bulgaru, sportivă legitimată la CSM Unirea Alba Iulia, miercuri, 19 august 2026. Succesul s-a consemnat în turneul de tenis feminin ITF W75 Kursumlijska Banja 3, din Serbia. Pe zgura de la Kursumlijska Banja, Miriam Bulgaru (27 de […]
Foto | Cum au decurs testările arbitrilor de Liga 3 din Alba în vederea sezonului competițional 2026/2027
Cum au decurs testările arbitrilor de Liga 3 din Alba în vederea sezonului competițional 2026/2027 În perioada 17–18 august 2026, arbitrii din cadrul Comisiei Județene a Arbitrilot (CJA) Alba, care fac parte din lotul Ligii 3, au susținut testările organizate în vederea începerii unui nou sezon competițional. Este vorba de sezonul competițional 2026/2027. Temele prezentate, […]