Taxa auto, tot greu de recuperat. Ministrul Finanțelor, ultimatum pentru șeful ANAF să simplifice procedura
Recuperarea taxei auto este și la această oră dificilă de recuperat şi necesită teancuri de acte, recunoaşte ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. Acesta i-a dat un ultimatum până luni dimineaţă şefului ANAF să simplifice procedura. Şoferii care au plătit din 2007 până în 2015 această taxă mai au termen doar o lună şi jumătate să depună cererea de restituire.
Până şi angajaţii ANAF s-au săturat să ceară tot felul de acte pentru restituirea taxei auto. Ei i-au cerut ministrului de Finanţe, la Bistriţa, să intervină pentru a simplifica procedura.
Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor: „Îi rog pe colegii de la Fisc, pe domnul preşedinte Mişa, să mă urmărească, că luni dimineaţă, la ora 09.00, vreau să văd pe masa mea ordinul care schimbă lucrurile cum spun eu acum: vine omul cu cererea la ghişeu, colegul de la Fisc introduce frumos în sistem CNP-ul, vede că persoana respectivă a cumpărat în anul cutare maşina cutare, că a plătit taxa auto respectivă, semnează frumos de primire, merge frumos la Trezorerie sau unde merge el, la ghișeul alăturat, şi îşi ia banii. Nu documente, nu nimic în spate, nu control financiar preventiv!”.
Ordonanţa prin care se stabilea restituirea celor 4 tipuri de taxe auto încasate din 2007 a fost emisă în august anul trecut. Prevede că o cerere trebuie să fie completată cu documente care să arate că taxa a fost achitată. Dar de la 1 iunie nu ar mai fi nevoie decât de o simplă cerere în care să existe datele de identificare ale plătitorului şi ale maşinii.
La ghișeu însă, lucrurile se complică.
„Procedura este foarte simplă la modul teoretic. Apar dificultăţi în momentul în care un proprietar de autoturism a vândut autoturismul către o altă persoană, în momentul în care nu ştii cu exactitate ce număr avea autoturismul când l-ai înmatriculat. Şi atunci sunt necesare nişte clarificări suplimentare”, subliniază consultantul fiscal Adrian Bența.
Cei care au plătit taxe auto mai pot până la 31 august să revendice banii pe care îi vor încasa până la sfârşitul lunii martie, anul viitor.
Sursa: stiritvr.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Când se dau alocaţiile pentru copii în iulie 2025: Banii, virați fără întârzieri Marea majoritate a părinților care încasează alocația de stat pentru copii sunt interesați să afle când intră mai exact alocația pe card, data putând varia în anumite situații. În România, alocația de stat se acordă copiilor cu vârsta de până la 18 […]
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]