Tânărul din Alba care a schingiuit și ucis cu bestialitate o pisică și a postat imaginile pe internet, trimis în judecată: Cum a fost identificat acesta
Un tânăr din Alba Iulia care ar fi luat o pisică de pe stradă, pe care ulterior ar fi ranit-o şi ar fi aruncat-o de două ori de la ultimul etaj al unui bloc și care s-a filmat în timp ce schingiuia animalul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de rănire sau schingiuire a animalelor.
Identificarea tânărului de 18 ani a fost precedată de o acţiune fără precedent a zeci de persoane din toată ţara. Un grup de tinere s-a mobilizat şi a reuşit în câteva zile să îl găsească pe autorul faptei. Filmarea şocantă în care animalul este ucis a fost distribuită mai întâi pe un grup de WhatsApp. De acolo a fost luată şi pusă pe Facebook de către un alt bărbat, care se lăuda prietenilor virtuali că el ar fi făcut asta.
Acesta din urmă a fost chemat la poliţie, unde a spus că nu el este cel care a realizat filmul. Se ştia la momentul respectiv că cel care a schinguit animalul era din Alba Iulia, motiv pentru care au fost depuse mai multe plângeri la Poliţie. Plângeri au fost depuse şi la IPJ Vâlcea, unde a fost găsit un cont cu nume similar cu cel al suspectului.
Revolta oamenilor a fost una la nivel naţional. Pentru că erau foarte mulţi şi din oraşe îndepărtate, românii au creat un grup pe o reţea de socializare şi acolo au comunicat fiecare orice informaţie primită. Deşi niciunul nu este detectiv de profesie, oamenii au luat-o din aproape în aproape şi au ajuns la un personaj care s-ar autointitula ”Luis aka Isus”. Conştienţi că au de-a face cu un cont fictiv, câţiva dintre cei din grup au încercat să găsească lucruri concrete despre el în lista lui. În cursul căutărilor, o persoană a oferit suma de 1.000 de lei celui care putea oferi informaţii concrete despre autor.
”Suntem două grupuri formate din câteva fete, care numai dormim, numai ştim nimic altceva în afară de cazul «LUIS Aka Isus». Obosim dar nu ne oprim. Am sunat la sute de nr de tel, am fost înjurate, blestemate. Am ajuns să investigăm mai bine decât poliţia, am ajuns să ni se spună de către Poliţie să continuăm. Am continuat. Am primit toate ameninţări cu moartea, am aflat informaţii preţioase, asta după ce am investigat zeci de informaţii false, am ajuns noi, 2 grupuri de fete, aprox 15 persoane, să aflăm mai multe că poliţia. Am implorat oamenii care apar pe la tv spunând că le pasă de animale, asociaţiile care cică se ocupă de protecţia animalelor, mass media, să ne ajute. Ne-am lovit numai de uşi închise, ne-am lovit de nepăsare şi chiar de ignoranţă”, a scris pe Facebook Laura Daria Bogdan, una dintre tinerele implicate în căutarea individului. În final, tânărul a fost identificat, iar poliţia a intervenit şi a deschis un dosar penal.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 1 IULIE 2025: 434 posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș
LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 1 IULIE 2025: 434 posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta […]
VIDEO | Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei
Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei Imagini superbe cu mai mulți lupi au fost surprinse într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei. Lupul este un carnivor care trăiește în haită. Haita este formată din perechea […]
Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat
Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat Liceul Teoretic Teiuș se mândrește cu patru eleve de 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025. Citește și: FOTO | Cum au devenit mai mulți elevi de ciclul primar din Teiuș ambasadori „3R”: „Consumul responsabil, o […]