Un accident rutier grav s-a petrecut sâmbătă noaptea, în jurul orei 1.30, în satul Sibişeni, comuna Vinţu de Jos. O tânără în vârstă de 16 ani a fost lovită de un autoturism, în timp ce se deplasa pe carosabil. Victima a fost transportată de urgenţă la spital.
Potrivit IPJ Alba, C.D.S , de 47 de ani din Otopeni – Ilfov, în timp ce conducea un autoturism marca BMW, direcţia Pianu – comuna Vinţu de Jos, accidentează pe D.A.D, de 16 ani din Alba Iulia, care se deplasa pe partea stângă a carosabilului din direcţia Vinţu de Jos – Pianu. În urma accidentului, tânăra a fost rănită grav şi a fost transportată de urgenţă la spitalul din Alba Iulia, pentru acordarea de îngrijiri medicale, unde în urma examinării medicale i-a fost stabilit următorul diagnostic: traumatism cranian sever şi traumatism facial sever, sângerări prin urechea dreaptă.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Au fost recoltate probe de sânge.
UPDATE: Tânăra a fost transferată la spitalul din Târgu – Mureş, pentru îngrijiri medicale de specialitate.
În acest caz, pe numele şoferului a fost deschis un dosar penal.
Revenim cu amănunte.
2 Comentarii
Sper ca tanara sa fie bine. Insa ca o paranteza… se lauda managerii pedelisti cu performantele spitalului judetean din Alba Iulia si vad ca doar in decurs de 4 zile este al doilea caz mai grav (dupa batrana ranita la fata) in care medicii „ultra-competenti” din Alba Iulia, angajati majoritatea pe pile, isi declina competenta si trimit cazurile grave in continuare la Tg. Mures sau Cluj Napoca. D-le. Dumitrel… este JENANT ! Bagi o gramada de bani in aparatura si din pacate nu are cine sa o foloseasca ! Trezeste-te !
Ai dreptate w1 . Degeaba se modernizeaza spitalul, ca personalul tot la fel se comporta . Ar trebui umblat putin si la conduita si modul de tratare al pacientilor .
Comentariile sunt oprite