Tânăr de 23 de ani, reținut de polițiști: A produs un accident, în timp ce conducea fără permis și a declarat polițiștilor că nu se afla la volan
Polițiștii din Baia de Arieș au reținut un tânăr de 23 de ani, care a provocat un accident, dar a susținut că nu el a condus. Acesta va fi prezentat în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.
Un tânăr din Lupșa care a încercat să-i inducă în eroare pe polițiști a fost reținut. Fără să aibă permis, a provocat un accident rutier și a declarat că altcineva a condus autovehiculul.
La data de 11 noiembrie 2020, polițiștii din cadrul Poliției Baia de Arieș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 23 de ani, din comuna Lupșa, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.
În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, la data de 05 noiembrie 2020, în jurul orei 02.00, în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei Lupșa a provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar polițiștilor ajunși la fața locului le-a declarat că autoturismul îi aparține dar nu el a condus și nu știe ce s-a întâmplat.
Ulterior, acesta a fost condus la sediul poliției unde și-a schimbat declarația și le-a indicat polițiștilor o persoană care ar fi condus autoturismul.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că tânărul ar fi mințit și că autoturismul a fost condus în realitate de el, în condițiile în care nu este posesorul unui permis de conducere.
În cursul zilei de azi, 12 noiembrie 2020, tânărul va fi prezentat în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Tânăr de 21 de ani, REȚINUT de polițiști pentru tâlhărie: A agresat fizic un bărbat din Bihor și i-a sustras telefonul
Tânăr de 21 de ani, REȚINUT de polițiști pentru tâlhărie: A agresat fizic un bărbat din Bihor și i-a sustras telefonul Un tânăr de 21 de ani a fost reținut de polițiști pentru tâlhărie, după ce l-a bătut pe un bărbat din Bihor și i-a sustras telefonul. Potrivit IPJ Alba, la data de 30 iunie […]
ACCIDENT pe un teren viran, denumit ,,Fața Negrilesei”: Un tânăr de 25 de ani, din Mogoș, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu ATV-ul
ACCIDENT pe un teren viran, denumit ,,Fața Negrilesei”: Un tânăr de 25 de ani, din Mogoș, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu ATV-ul Un accident a avut loc luni, 30 iunie 2025, pe un teren viran, denumit ,,Fața Negrilesei”. Un tânăr de 25 de ani, din Mogoș, a ajuns la spital după […]
FOTO | Eroii moților – Horea, Cloșca, Crișan și Avram Iancu – omagiați în mai multe localități din Munții Apuseni
Eroii moților – Horea, Cloșca, Crișan și Avram Iancu – omagiați în mai multe localități din Munții Apuseni Cu ocazia împlinirii a 240 de ani de la Răscoala din 1784-1785 din Transilvania, la Roșia Montană, Câmpeni și Vadu Moților s-au organizat la sfârșitul săptămânii trecute mai multe activități de cinstire și pomenire a eroilor martiri […]