Tânăr cu mandat de arestare în Austria, prins de poliţişti, la Blaj
La data de 26 octombrie 2018, poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Alba, sprijiniţi de poliţiştii din Blaj, l-au identificat şi reţinut, pe raza municipiului Blaj, pe un tânăr de 25 de ani, din municipiul Blaj, posesor al unui mandat european de arestare, emis de autorităţile austriece.
Tânărul era dat în urmărire, la nivel internaţional, de către autorităţile judiciare din Austria, pentru săvârșirea, pe teritoriul acestui stat, de infracţiuni contra proprietăţii.
Urmăritul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și ulterior în faţa magistraţilor Curții de Apel Alba Iulia, care au emis, pe numele său, un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 15 zile, urmând a fi demarate procedurile în vederea predării lui către autoritățile judiciare din Austria.
Pentru depistarea tânărului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Restricții de circulație pe mai multe străzi din Aiud: Motivul În municipiul Aiud vor fi instituite mai multe restricții temporare de circulație, necesare pentru desfășurarea în condiții de siguranță a competiției Aiud Green Run by DP World, anunță administrația locală printr-o postare publicată pe o rețea de socializare. Pentru a facilita deplasarea participanților la trafic, […]
Trotuare noi și canalizare pluvială în Meșcreac: Proiectul Primăriei Rădești a trecut de etapa de mediu
Trotuare noi și canalizare pluvială în Meșcreac: Proiectul Primăriei Rădești a trecut de etapa de mediu Investiția de pe DJ 142L intră într-o nouă etapă. Peste 630 de metri de drum județean vor beneficia de infrastructură pietonală modernă, sisteme de colectare a apelor pluviale și accese refăcute pentru proprietățile riverane. Proiectul privind modernizarea infrastructurii pietonale […]
Aproape 1 milion de lei, fără TVA, pentru trotuare și șanțuri pe DJ107E, la Lopadea Nouă: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba
Aproape 1 milion de lei, fără TVA, pentru trotuare și șanțuri pe DJ107E, la Lopadea Nouă: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba Primăria Lopadea Nouă pregătește o investiție de aproape 1 milion de lei pentru modernizarea infrastructurii pietonale și a sistemului de drenaj de pe un tronson al DJ107E. Proiectul […]