Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii a declarat vineri că, în cazul personalului auxiliar, este posibil să apară scăderi de venituri, ca urmare a aplicării noului regulament privind...
Persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente îşi păstrează, în acest an, calitatea de asigurat până la termenul de depunere a declaraţiei unice, 15 iulie,...
RCA nu se scumpește până la vară. Anul 2017 a fost primul din istoria recentă a pieţei asigurărilor în care firmele de profil au reuşit să...
Potrivit calculelor făcute de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), mii de angajaţi din educaţie sunt afectaţi de prevederile Codului Fiscal, prin care a fost stabilită...
Angajații Direcției de Sănătate Publică Alba vor avea unele dintre cele mai dramatice scăderi de venituri după aplicarea legii privind salarizarea unitară. O statistică realizată în...
Pentru o serie de venituri realizate, românii nu trebuie să plătească impozit, fiind neimpozabile și contribuabilul nefiind obligat să achite la stat niciun ban în cazul...
Persoanele fizice care realizează venituri extrasalariale trebuie să plătească după ele CAS și CASS. Până când se face estimarea la FISC În cazul în care o...
În momentul de faţă, PFA şi cei care obţin venituri din activităţi independente plătesc actualele cote individuale de contribuţii sociale (10,5%) şi de sănătate (5,5%), după...
Institutul Național de Statistică (INS) a transmis vineri că veniturile totale ale populației, medii lunare pe o gospodărie, au fost de 3.329 lei, iar cheltuielile totale...
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis diminuarea cu 50% a cotei aplicate asupra veniturilor obţinute de brokerii de asigurare, de la 0,2% la 0,1%,...
Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea