Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a iniţiat campania intitulată „Conduceți prudent! Viaţa are prioritate!”ce are drept scop informarea conducătorilor auto cu privire la importanţa respectării regulilor...
Poliţiştii din Alba s-au întâlnit cu peste 150 de elevi din Aiud, în cadrul unor dezbateri cu teme privind prevenirea delincvenţei juvenile, răspunderea penală a minorilor...
La data de 23 octombrie, poliţiştii rutieri din judeţul Alba au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere şi combaterea consumului de alcool. Poliţiştii au constatat 199 de...
În perioada 12 – 18 octombrie 2015, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) a organizat la nivel naţional Săptămâna prevenirii traficului de persoane, pentru al...
În cadrul Campaniei „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, activităţile desfășurate de poliţiştii din Alba, azi, 30 septembrie, au vizat prevenirea infracțiunilor de furt din locuinţe. Poliţiştii au fost...
Campania „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, desfășurată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, a continuat cu activităţi dedicate prevenirii delincvenţei juvenile. Marţi, 29 septembrie, a.c., poliţiştii Compartimentului de...
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a organizat, luni, în Parcul Unirii din municipiul Alba Iulia, lansarea Campaniei „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, eveniment ajuns la cea de-a X-a...
La nivelul județului Alba, prevenirea violenței în școli nu este doar o temă punctuală, ci un obiectiv permanent care stă la baza parteneriatului între Jandarmeria Alba,...
Având în vedere că fenomenele meteorologice determinate de creşterea temperaturilor, precum şi apariţia efectelor caniculei asociată cu seceta hidrologică şi cea pedologică (temperaturi de 36/38 grade...
Poliţiştii rutieri din judeţul Alba au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere datorate depăşirii neregulamentare. Au fost depistaţi 16 conducători auto care s-au angajat în asemenea depăşiri,...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666