UNPR (Uniunea Națională a Patronatului Român) dezaprobă măsura creșterii accizei la carburanți, considerând că aceasta va duce la majorarea prețurilor la toate bunurile și serviciile. Astfel...
Preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderile Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR), Florin Jianu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, că preţurile la combustibili au crescut deja,...
În perioada 28 august – 1 octombrie 2017, Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) derulează programul ”Litoralul pentru Toți”, ediția de toamnă 2017, a anunțat FPTR...
Supermarketurile și hipermarketurile vor fi obligate să comunice Consiliului Concurenţei, la cererea acestuia, preţurile de vânzare ale produselor pe care le comercializează, potrivit unui act normativ...
Viorel Vasile, preşedintele Patronatului Român al Brokerilor de Asigurare – Reasigurare (PRBAR), a declarat, joi, că preţurile RCA ar putea creşte din luna mai la nivelul...
Reprezentanții Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Alba, au cerut majorarea unor tarife. Astfel, în ședința de vineri consilierii...
Românii pot accesa, începând de joi, 24 noiembrie, „Monitorul prețurilor”, platforma care oferă posibilitatea cumpărătorilor să compare tarifele la produse alimentare de bază comercializate de către...
Veste bună pentru turiștii care vor alege litoralul românesc după 1 septembrie: tarifele la cazări se vor ieftini cu până la 50-60%. Dacă în vârf de...
Preţurile la cazare, pe litoral, au scăzut și cu 25 la sută. Iar dacă aşteptaţi până la finalul lunii august, veţi plăti doar jumătate din tariful...
Data exactă la care magazinele au voie să înceapă lichidările de stocuri este 15 ianuarie. La sfârșitul acestei săptămâni încep primele reduceri din 2016 cu adevărat...
Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea