Cu ocazia unui control efectuat în teren, vineri, 11 decembrie, poliţiştii din Bistra, împreună cu lucrători ai Ocolului Valea Arieşului, au găsit abandonaţi, în locul numit...
În dimineaţa zilei de 11 decembrie, poliţiştii de siguranţă publică din Baia de Arieş l-au depistat pe un tânăr în vârstă de 21 de ani, din...
Poliţişti din IPJ Alba au participat la conferinţa organizată de Inspectoratul de Poliţiei Judeţean Dolj, cu ocazia închiderii Proiectului INTACT, finanţat de Comisia Europeană (OLAF), aferent...
Patru șoferi din Alba sunt proaspeți deținători de dosare penale după ce au fost depistați conducând sub influența alcoolului. Unul dintre aceștia a comis chiar două...
Poliţiştii din Ighiu l-au reţinut pe un tânăr, care, fiind sub influenţa alcoolului şi fără a poseda permis de conducere, a condus un autoturism prin comună...
Controalele poliţiştilor din Alba pentru prevenirea şi combaterea tăierilor şi transporturilor ilegale de pomi de Crăciun au continuat. Astfel, luni, 7 decembrie, poliţiştii Postului de Poliţie...
Manifestarea tradiţională „Târgul Căciulilor” de la Blaj, s-a desfășurat într-un climat de siguranţă publică adecvat. Poliţiştii au constatat 52 de abateri contravenţionale şi două infracţiuni. În...
Poliţiştii din Bistra l-au reţinut pe un bărbat din comună care a provocat scandal într-un bar şi a distrus o parte din mobilier. Acesta este cercetat...
În perioada 28 noiembrie – 02 decembrie 2015, cu ocazia minivacanţei prilejuită de sărbătorirea Sfântului Andrei şi a Zilei Naţionale a României, 1 Decembrie, poliţiştii din...
Nici weekendul ce tocmai s-a încheiat nu a fost lipsit de situații în care la volanul autoturismelor verificat de polițiștii rutieri din Alba s-au dovedit a...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea