În urma declarațiilor mincinoase și alarmante ale domnului deputat Roman apărute în presa locală, Biroul de presă al Partidului Social Democrat Alba este împuternicit să declare...
Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a anunțat, marți, că diferențele de bani rezultate în urma recalculării pensiilor pentru angajații MAI care s-au retras din...
Persoanele care s-au pensionat anticipat parțial din 2011 și până la mijlocul anului trecut vor putea cere recalcularea pensiilor începând de joi, 23 noiembrie 2017, conform...
Plenul Senatului a adoptat, marți, o propunere legislativă prin care se elimină impozitul pe venit de 16% datorat pentru pensiile mai mari de 1.050 de lei....
Legea pensiilor speciale pentru aleșii locali este neconstituțională a decis, miercuri, Curtea Constituțională a României. CCR a admis, astfel, sesizarea înaintată de Guvern. Guvernul a sesizat,...
Miercuri, 24 iunie, judecătorii de la Tribunalul Alba au stabilit pedepsele pentru 35 de inculpați “Dosarul pensiilor ilegale”. Pentru majoritatea sentința prevede închisoare cu suspendare, însă...
Valoarea activelor nete a ajuns în prezent la peste 4 miliarde de euro Pensiile sunt de ceva timp încoace un subiect aflat mereu în actualitate. Dacă...
Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea