Decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea și completarea Legii 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat a fost semnat, vineri, de președintele Klaus Iohannis. În...
Prin modificarea din luna decembrie 2016 a Legii 350/2001, eliberarea certificatelor de urbanism nu mai poate fi realizată decât de arhitectul-șef/urbanistul-șef al Municipiului Aiud. Potrivit reprezentanților...
Ministerul Justiției a transmis, marți, 7 februarie, Consiliului Superior al Magistraturii o adresă prin care solicită retragerea cererii de avizare a proiectului de lege pentru modificarea...
Președintele Curții Constituționale a României (CCR), Valer Dorneanu, a declarat sâmbătă, 4 februarie, că speră ca CCR să se pronunțe pe sesizările primite privind OUG pentru...
Două petiţii online au fost iniţiate pentru abrogarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului pentru modificarea codurilor penale, până sâmbătă dimineața acestea fiind semnate de peste 130.000...
Procurorul general Augustin Lazăr a cerut, vineri, 3 februarie, judecătorilor de la Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ suspendarea și anularea ordonanței de...
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) va ataca în instanță ordonanța de urgență privind modificarea Codului penal și a Codului de...
Ordonanța de urgență privind modificarea Codului penal și Codului de procedură penală a fost publicată, în noaptea de marți spre miercuri, în Monitorul Oficial. În textul ordonanței...
Proiectul de modificare a Codului penal și Codului de procedură penală depășește limitele stabilite de Curtea Constituțională, se apreciază într-un comunicat al Parchetului de pe lângă...
Consilierii locali din Alba Iulia vor aproba, în ședința din 31 ianuarie, un proiect de hotărâre ce vizează modificarea HCL nr. 354/2016 privind aprobarea nivelurilor pentru...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea